Recurs la istorie

Pentru toleranță și bună înțelegere

* Convertirea la catolicism a ortodocșilor din satele de pe Bahna a fost lentă, dar reală

în cursul anului 1641 Moldova a fost vizitată de către Petru Bogdan Baksic, episcop catolic de Sofia. Acesta a constatat, în satul Valea Seacă, existența unui număr de 42 credincioși catolici și a 8 copii. Pe toți aceștia i-a considerat „unguri”, conform normelor stabilite de Ștefan Bathory, fost rege al Poloniei, care încercase redobîndirea Transilvaniei și unde triumfase reforma religioasă în favoarea catolicismului. în fapt, erau așezările Valea Seacă și Pașcani, pe care episcopul Zamoiski, în anul precedent – 1640, le apreciase a fi la stadiul de cătune („villula”).
Bartolomeo Bassetti era misionarul venit în Moldova ca urmare a insistențelor domnului Moldovei, Vasile Lupu, ca un cunoscător și vorbitor al limbii române, autor al mai multor rapoarte privind catolicii de aici. în 16 ianuarie 1643, atunci cînd semna „viceprefect al misiunilor și al vicariatului general din ambele Valahii”, a scris că în satul „Bogdan” (toponim schimbat pentru Valea Seacă) erau 20 de case populate de credincioși catolici.
Cunoscutul arhiepiscop de Marcianopol, Marcus Bandinus, dar mai ales secretarul său, Paul Beke, secui, care a trecut pe la mai multe ordine călugărești dar s-a hotărît să rămînă la iezuiți, după ce a obținut semnătura administratorului Moldovei a fugit cu raportul întocmit la iezuiții din Transilvania; aceștia au apreciat că Pașcanii fusese așezare ungurească, deoarece aici încă mai existau șase familii de catolici, a căror onomastică a fost scrisă astfel: I. Koczaga, I. Klara, Șt. Koczaga, Th. Jano. Rezultă că, în fapt, erau patru familii românești convertite la catolicism, dar secretarul a crezut că introducînd un „z” schimbă situația etnică a oamenilor prin scrierea deformată a numelui de familie. Acesta a fost unul dintre procedeele urmate de mai toți misionarii catolici, reduși la minte dar susținători deosebit de activi ai maghiarismului. Toponimul Valea Seacă i s-a atribuit forma maghiară „Bogdanfalva”, alias Valyasak într-un loc, iar în altul a redat forma „Valyesak”. Onomastica capilor de familie de aici a fost prezentată în formele: Lore Mateue, V.I. Farcas, Blas, Fazakas, Mart. Orsik, D. Bogdan, M. Fazakas, Ladislaus Nevethlem, I. Szitar, Em. Tazlai, Greg. Tazlai, An. Berezi, Gr. Kantor, Matheus Gorbe, Demetrius Bor, M. Balas, P. Kazakar, M. Orsik, Fr. Lazar, Petrus Kozar, Șt. Tanko, I. Tanko. Deși a considerat că numele capilor de familie ar fi fost de 55, ei n-au arătat decît 31. Aici nu era biserică și nici capelă. Enoriașii satului, ca și cei de la Pașcani, se deplasau la biserica din Faraoani, așezare înscrisă în documente cu populație catolică în această perioadă istorică.
în afara acestor trei sate – Faraoani, Pașcani și Valea Seacă -, la sud de Bacău n-a mai fost menționată în documentele primei jumătăți a secolului al XVII-lea nici o altă așezare care să fie populată de ortodocși și catolici. Locuitorii catolici ai acestor sate erau îngrijiți de parohul de la Bacău. în anul 1649 au fost scrise alte informații asupra credincioșilor catolici din localitățile respective. De această dată, toponimul Pașcani a devenit Kiscani, cu un număr de 5 case populate de oamenii de acest rit, iar pentru Valea Seacă a fost scrisă forma Valle Seceka, cu 19 case populate de catolici. Marian Kurski, episcopul diacezei Bacău, a raportat la 5 februarie 1659 asupra existenței catolicilor în trei sate Pașcani, Valesak și Pisiata. Sîntem nevoiți să arătăm că toponimul atribuit de către Bassetti localității Valea Seacă nu a avut întrebuințare îndelungată. Și acest fapt convinge că populația românească – ortodoxă și catolică – a zonei a respins formele maghiarizate ale toponimelor. Repudierea încercărilor de maghiarizare a toponimelor și onomasticei n-a fost totuna cu respingerea oamenilor de credință catolică. Situația din zona de la sudul Bacăului convinge asupra toleranței și bunei înțelegeri dintre ortodocșii și catolicii de aici, deoarece și unii și alții erau convinși că aparțineau unuia și aceluiași neam, vorbeau o singură limbă română, în ciuda eforturilor depuse de către intriganții și răuvoitorii maghiari și maghiarizați, veniți din Transilvania sub masca unor misionari catolici, dar care erau activi pastori calvini și pe care întreaga populație a Moldovei nu-i putea suporta din cauza perversității demonstrate de ei înșiși. Miron Costin a descris evenimentele militare petrecute la Valea Seacă în vara anului 1653, la care au participat „orheenii, lăpușnenii, feciori de boieri, țărănimea, oameni din țara de sus și dengioseni, mulți și i-au venitu agiutoriu și de la Racozi, cneazu de Ardealu, de oameni cu Boroș, Ianoși”. Cărturarul român n-a scris despre locuitorii maghiari, secui, și nici despre oastea ungurească, ci despre ajutor ardelenesc. Opera lui nu este una pătimașă și nici una bazată pe legende și invenții imposibile de crezut.
Luptele pentru ocuparea tronului Moldovei au dus la schimbarea proprietarilor moșiei Valea Seacă. Astfel, în timpul domniei lui Gheorghe Ștefan (1653-1658), cele două așezări cu toponimul Valea Seacă, aflate în ținutul Bacău, au fost acordate căpitanului Voicevovski. Ștefăniță Lupu a dat proprietatea și satele situate pe ea vistiernicului cel mare, Iordache Cantacuzino, care a preluat moșia, cu vecinii, cîmp, pădure, pămînturi în țarină, așezările Bălțata, Albeni, viile, pomii, cîmpurile și pădurile de aici, în condițiile despăgubirii căpitanului Voicevovski cu suma de 400 de taleri. în timpul domniei lui Eustație Dabija, hatmanul Vasile – fratele fostului domn Gheorghe Ștefan, în anul 1662 și-a reluat proprietatea Valea Seacă, cu satele și oamenii aflați pe ea. Locuitorii satelor erau români ortodocși și catolici, care trăiau împreună aici.

Prof. dr. Dumitru ZAHARIAui. Toponimul Valea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!