Reporter pe glob

Cu mîna pe inimă…

Eugen VERMAN

… A fost cam așa: sistemul de alarmă din casă s-a defectat. Aici, în Brampton – Ontario, toate casele au sisteme de alarmă. Se cunosc cazuri de jafuri și oamenii și-au luat măsuri în consecință. Ca peste tot, sînt și pe aici destui „bad boys”. într-o dimineață de iulie a venit specialistul. A intrat puțin timid, a salutat respectuos, bineînțeles, în engleză, bărbat tînăr, solid, chiar „foarte” solid, roșcovan, cu ochi albaștri, îmbrăcat cu o uniformă pe spatele căreia era înscrisă titulatura firmei de sisteme de alarmă; era dotat cu un microcomputer și alte scule specifice. în timp ce lucra – n-a stat deloc la „taifas” – eu m-am adresat Luciei, ia uite ce bărbat frumos și solid, n-ai treabă cu tipii ăștia de pe-aici, asta i-am spus fetei mele și am tăcut urmărindu-i operațiunile, destul de complicate și interesante. Cînd totul a fost gata – a durat vreo jumătate de ceas – tînărul o întreabă pe fiica mea dacă sîntem români, o întreabă chiar în română, și eu, nefiind atent, mi-am dat seama după cîteva momente că ei vorbeau românește (?!) și dacă remedierile acelea de supertehnică au durat cît v-am spus, discuția ce a urmat s-a prelungit aproape o oră. Da, tînărul acela era chiar român, român din Banatul românesc din fosta Iugoslavie, de pe Valea Timocului, și ce m-a impresionat adînc în această discuție a fost răspunsul său la întrebarea mea cum de știe românește. Mai bine-zis gestul său m-a impresionat, căci, răspunzîndu-mi „da, sînt român”, a pus mîna în dreptul inimii! Un gest prin care aveam să înțeleg, o dată în plus, că munca nobilă a părinților acestor tineri, a Bisericii, de a păstra identitatea de neam, de a păstra Limba și obiceiurile și cultura noastră, această muncă – despre care am aflat multe lucruri interesante și la care o să mă refer și în continuare – dă roade puternice. Ioța Baciu e un exemplu. Căci așa mi-a zis că îl cheamă, Ioța, dar Ion, pe românește. Cînd părinții lui au sosit în Canada și s-au stabilit la Kitchener, în 1980, el era copil. Acum are 33 de ani, e căsătorit cu o italiancă, are o fetiță de un an și locuiește în Mississauga. E electronist și compania la care lucrează ca electronist îl plătește bine. „La Kitchener locuiesc părinții și cei doi frați ai mei, iar tata este unul din stîlpii comunității noastre din acest oraș”.
… „Cînd am sosit în Canada, noi nu am venit numai cu niște geamantane în mînă. în inima noastră purtam credința ortodoxă a bunilor și străbunilor noștri și întreaga zestre spirituală a neamului nostru românesc. Am adus cu noi icoana împodobită cu busuioc și prosoape țesute cu mîna, portul, obiceiurile, doinele din Banat și dansurile noastre populare românești…”. Gîndurile acestea, atît de vibrante, sînt dintr-un articol semnat de George Miloje, în revista „Rădăcini”, editată de preotul dr. Dumitru Ichim, parohul Bisericii Ortodoxe Române „Sf. Ioan Botezătorul”, din Kitchener. Aici, în acest oraș, românii – mai întîi din Banatul românesc, din Iugoslavia, și apoi din România, au început să sosească pe la începutul anului 1960. Acum, la Kitchener locuiesc peste zece mii de români, din cîte îmi spunea domnul Ion Tudor, bucureștean, dar stabilit în Canada în 1994. Românii din oraș au început să se organizeze o dată cu înființarea, în 1966, a „Asociației Culturale Române” căreia, peste un an, aveau să-i asocieze numele de „Banatul”. începutul a fost, însă, ceva mai devreme, cînd s-a înființat grupul folcloric, mai bine-zis o echipă de dansuri populare românești, din care făceau parte Cornelia Târnea, Steluța Miloje, George Miloje, Ion Guțu, Doina și Victoria Margan și alții, acordeonist fiind Andrei Cârnicean. Dar „adevărata” viață spirituală românească s-a declanșat, cum spuneam, o dată cu crearea „Asociației Culturale Române Banatul” și, imediat, cu înființarea Parohiei Ortodoxe „Sf. Ioan Botezătorul”. Rolul principal l-a avut, aici, preotul Nicolae Zelea – unul din cei mai mari români din exilul românesc din Canada, cum l-a definit părintele Dumitru Ichim – și așa s-a scris o pagină luminoasă în viața miilor de români sosiți în acest colț de lume atît de departe de patria-mamă. Eu am ajuns, pentru prima oară, la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, într-o duminică de la începutul lunii august a anului 2006. Era o zi călduroasă, părintele Ichim – născut în Dărmănești, Bacău – încă nu sosise, fiind în convalescență după o operație, și am văzut bijuteria aceasta de biserică ridicată într-un timp record, în doar patru luni, sfințită la 14 august 1994, chiar în ziua cînd părintele împlinea 50 de ani. „Ce cadou mai frumos și mai dumnezeiesc ar fi putut primi un preot decît ca, exact în ziua nașterii lui și exact cu ocazia împlinirii vîrstei de 50 de ani, să i se înmîneze cheia unei biserici noi-nouțe…?” – sînt cuvintele aceluiași George Miloje, președintele consiliului parohial. Cuvinte ce exprimă, clar și vibrant, respectul, stima și înalta apreciere de care se bucură acest preot din Moldova în rîndul bănățenilor, și nu numai al acestora, cu trecerea anilor stabilindu-se în oraș români cam din toată țara noastră. Asta, datorită activității duhovnicești și culturale deosebite desfășurate de acest om extraordinar, cu dragoste nețărmurită de neam și de țară. Personalitate complexă, preotul dr. Dumitru Ichim se numără printre scriitorii români importanți, fiind și membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar personalitatea și creația sa sînt evocate și în volumul „Bacăul literar”, al regretatului profesor Eugen Budău. Dar aici, la 2150 Bleams Rd, din Kitchener, proprietatea românilor e mult mai mare – e și sediul „Asociației…”, sînt și alte construcții, terenuri de sport etc. Și dacă, atît „Asociația”, cît și Biserica – de fapt cele două sînt unul și același organism viu românesc – sînt atît de prezente în viața marii comunități românești din Kitchener, gestul acelui bărbat tînăr, pe nume Ion Baciu, de a-și pune mîna în dreptul inimii atunci cînd spune că e român, îmi apare înălțător și aproape divin…compania la care lucrează ca electronist îl plătește bine. „La Kitchener locuiesc părinții și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!