care se află și exploatări petroliere sînt disputate între Petrom și
foștii proprietari
Conflictul iscat încă de anul trecut între foștii proprietari de
terenuri forestiere din comuna Zemeș, autoritățile locale și județene
și reprezentanții societății Petrom este, încă, departe de soluționare.
Proprietarii de suprafețe forestiere din această comună rămîn în
continuare stăpîni pe pămînt în acte și nu în fapt. Comuna Zemeș,
se pare, constituie un caz deosebit, iar deținătorii titlurilor de
proprietate nu pot intra în posesia drepturilor.
Existau persoane ce dețineau titlu de proprietate, iar altele nu. în cazul celor din urmă, proba s-a făcut pe baza declarațiilor vecinilor. Cea mai mare problemă o constituie, însă, prezența pe suprafețele de teren cerute înapoi de foștii proprietari a unui număr de 116 sonde petroliere care aparțin acum societății Petrom Moinești. Gherghe Hură, secretarul general al Prefecturii Bacău, spune că neclaritățile cele mai mari sînt legate de două suprafațe de teren, una de aproximativ cinci hectare scoasă temporar din circuit silvic și o alta de aproximativ 20 de hectare scoasă definitiv din acest circuit. „Au fost organizate mai multe întîlniri între reprezentanții autorităților locale și cei ai Petrom, însă nu s-a ajuns, încă, la nici o soluție concretă”, a mai spus secretarul Hură.
Noile modificări aduse legilor de retrocedare prevăd repunerea în posesie a proprietarilor pe aceleași amplasamente, așa că localnicii deja se gîndesc la banii pe care ar putea să îi obțină din vînzarea petrolului de sub pămîntul care le-a aparținut odată. Secretarul Hură spune, însă, că dată fiind natura terenului aflat în litigiu, prevederile noului pachet de legi nu vor putea fi și aici aplicate. „Cei care vor trebui să ia o decizie definitivă sînt tot reprezentanții comisiei locale de punere în posesie”, a precizat Gheorghe Hură. (Elena
SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.