Peste 60 de localnici din satul Frumușelu, comuna Glăvănești, au făcut ieri un zid uman și au protestat împotriva deciziei Direcției Silvice de a scoate la licitație un parchet din pădurea comunei. înarmați cu topoare, protestatarii, în frunte cu primarul localității, au negociat mai bine de trei ore cu reprezentanții Direcției Silvice și pînă la urmă li s-a promis un răspuns după o discuție cu prefectul județului, Gabriel Berca. Localnicii din Frumușelu nu au permis ieri accesul în pădurea pe care o consideră proprietatea lor, a salariaților firmei din Bîrlad care a cîștigat licitația, și care veniseră să exploateze materialul lemnos. Pentru a evita orice fel de incidente, în zonă a fost mobilizată o grupă de jandarmi. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.