Știrile Zilei
14:13 [Top Story] — Încep reparațiile în Piața Centrală din Bacău. Lucrările vor dura aproximativ două săptămâni • 09:41 [Actualitate] — FOTO | Incendiu puternic la o casă din comuna Itești, produs de un scurtcircuit electric • 09:34 [Actualitate] — O fetiță de 12 ani din Bacău, care nu se întorsese de la școală, găsită de polițiști în apropiere de Măgura • 07:17 [Top Story] — Consilierii locali, tratați cu flit de directorii societăților primăriei. Mai mulți aleși au cerut șefilor structurilor subordonate municipalității să vină la ședințe și să dea explicații • 06:59 [Top Story] — Viziteu, după congresul USR: a pierdut funcția de vicepreședinte la nivel național, dar a devenit decisiv în lupta pentru putere dintre taberele Fritz și Miruță • 14:13 [Top Story] — Încep reparațiile în Piața Centrală din Bacău. Lucrările vor dura aproximativ două săptămâni • 09:41 [Actualitate] — FOTO | Incendiu puternic la o casă din comuna Itești, produs de un scurtcircuit electric • 09:34 [Actualitate] — O fetiță de 12 ani din Bacău, care nu se întorsese de la școală, găsită de polițiști în apropiere de Măgura • 07:17 [Top Story] — Consilierii locali, tratați cu flit de directorii societăților primăriei. Mai mulți aleși au cerut șefilor structurilor subordonate municipalității să vină la ședințe și să dea explicații • 06:59 [Top Story] — Viziteu, după congresul USR: a pierdut funcția de vicepreședinte la nivel național, dar a devenit decisiv în lupta pentru putere dintre taberele Fritz și Miruță

Români în lumea largă – marți 11 octombrie 05.

Administrator

corespondență specială

Fuga la capătul lumii americane

* între Răsărit și Apus: Chicoategue Island

în State, puține sînt lucrurile și locurile care să nu te poată impresiona. De astă-dată voi aduce în prim-plan contrastele naturii. Plecați în concediul american, ne-am îndreptat spre Chicoategue Island, în fapt – o insulă paralelă cu țărmul american și pe care o despart de oceanul Atlantic apele lagunare și o fîșie îngustă de pămînt insular: este Assateague Island. Localitatea în sine nu este altceva decît un impresionant număr de vile, multe dintre ele așezate pe malul canalelor ce le împresoară și pe care circulă ambarcațiile celor veniți pe litoral. Cățărate pe piloni înalți, vilele sînt ferite de inundațiile provocate uneori de furtunile ce asaltează zona. Costurile acestor vile le depășesc pe cele din Fairfax cu cel puțin 20 la sută. Așadar, fuga la capătul lumii americane, în mediul paradisiac al lagunelor, este chiar mai costisitoare.
La cîțiva pași de Oyster Bay ne aștepta una dintre cele mai frumoase vile, ce fusese închiriată pentru un întreg sejur. Patru dormitoare cu tot atîtea băi, o sufragerie și o bucătărie cocoțată la etaj și mare (numai ea) cît un apartament din România, alături de priveliștea oferită asupra lumii lagunare, întreceau orice așteptare. Ni se punea la dispoziție absolut tot confortul unei gospodării americane: de la lingurițe la oale de tot felul, de la condimente la
reviste și televizoare, mașini de spălat vase și rufe. Trei “dek-uri” (verande), din care cel mare era izolat contra țânțarilor cu plasă fină, ne făceau stăpînii exteriorului vilei, dar și al priveliștilor de neînchipuit pe care ți le poate oferi o astfel de lume.
La doar cîțiva pași, apele lagunare clipoceau nervoase așteptîndu-ne pe malurile sale. Oriunde priveai aveai parte de imaginile unei vegetații lăsată să crească liber, predominată de pinii negrii, lianele sălbatice și vegetația specifică unor astfel de zone. Simțeam cum noi toți, alături de întregul univers, eram prizonierii acestei însăilări naturale. Aveau să mă impresioneze atît răsăriturile, cît și apusurile la țărmul oceanului Atlantic, spectacole pe care natura le oferă aici cu o mare generozitate. Astfel de ceruri văzusem pînă acum doar în cărțile de călătorii, cînd fotografi dintre călătorii vestiți ai tinerețelor mele prindeau în pătrățelul hîrtiei foto cromatica și miracolul norilor tropicali. Aceste spectacole aveau să mă facă repede sclavul lor. Mă trezeam pe întuneric și înarmat cu aparatul fotografic și cu spraiul pentru țînțari, declanșam memoria digitală de zeci de
ori, prinzînd pentru eternitate momentele importante ale acestor spectacole de lux. Astfel am trăit clipele minunate ale mai multor răsărituri de soare peste lagună și seara, întîrziați pe plaja oceanică, aveam să prindem pe “peliculă” minunatele apusuri: spectacole de culori ce ajungeau să înroșească mai bine de jumătate din cer.
Chiar din prima zi de sejur, după ce ne-am lăsat zecile de bagaje în
dormitoarele vilei, am plecat cu mașina încărcată de “nerăbdători” spre litoralul oceanului Atlantic. Deși circulam de pe o insulă pe alta, nu era nici o problemă; podurile de legătură facilitau cel mai fluent posibil trafic auto. Din Washington și pînă pe țărmul oceanului aveam să traversăm de nenumărate ori apele golfurilor și lagunelor, uneori pe distanțe de cîțiva kilometri, însă niciodată nu a fost nevoie să ieșim din traficul auto cursiv. Asta pentru că podurile americane se află mereu acolo unde trebuie să fie. Călătoria cu mașina peste apele oceanice nu mai este demult o problemă. Și asta, în timp ce la noi abia dacă poți trece în siguranță un pod, în condițiile în care niciodată nu se găsesc pentru ele nu atît sumele de bani necesare, cît grija din partea autorităților.
Șoseaua Beach Rd avea să traverseze Assateague Island Național Park, un spațiu lagunar sălbatic unde printre canalele și ochiurile de ape sărate colcăind de crabi și pîlcurile de pini se lăfăiau, păscînd, cîteva zeci de ponei sălbatici, ținta unui întreg mecanism turistic. Canalele lagunare erau ținta vînătorilor de crabi, înarmați cu sfori și momeli și preocupați de o recoltă cît mai bogată. Vedeam vîrstnici, adolescenți și copii, deopotrivă, oameni serioși și glumeți, trăgînd pe “sfoară” – atît la figurat, cît și în realitate, lighioanele cu clești amenințători ahtiate după o momeală suculentă.
Beach Rd, odată ajunsă la țărmul oceanului o „cotea” spre dreapta, unduindu-se de-a lungul țărmului insulei-fîșii Assateague Island. O imensă parcare, întinsă pe mai bine de un kilometru, îți permitea să te apropii cu mașina în preajma plajei. Sute de mașini parcate dădeau dimensiunea numărului celor veniți în raiul acestor locuri. Plaja – lată de mai bine de 100 – 150 de metri, se interpunea
adeseori între apele lagunare Toms Cove și cele oceanice. Fîșia litorală se pierdea undeva, în sud, într-un loc numit Fishing Point, căutat de mulți pescari oceanici. Aveam să atingem, să gustăm și să mîngîiem apele Atlanticului. Apa atinge în această zonă unul din cele mai mari procente de sare, salinitatea aceasta crescînd odată cu apropierea de triunghiul Bermudelor, aflat în largul acestor întinderi lichide. Spre răsărit se întindea oceanul infinit, iar spre apus – America. Pentru mine, două mari necunoscute; abia dacă reușeam să le găsesc cîteva din ascunzișurile acestora. Călător din fire, cercetător al lumii, încercam să fiu în formă, să nu mă las copleșit de imensul bagaj de informații total noi pe care le abordam în aceste momente. Baia, obligatorie în astfel de situații, mă făcu sclavul lichidului efervescent. Valurile mă furau din preajma țărmului, de lînga castelele de nisip și mă învîrteau ca pe un titirez de ceas cu axa N-S. La doar cîțiva metri spre larg erai oarecum mai liniștit, apele învolburate fiind interpuse între curajoși și țărm. Ore întregi aveam să trăiesc în acest mediu acaparator.
Seara tîrziu spectacolul apusului solar m-a terminat sufletește.
Numai la ocean poți vedea astfel de apusuri! O experiență unică, ce merita trăită de oricare dintre ființele planetei. Tot spre înserare, odată cu retragerea turiștilor, rămîneau încă ceasuri întregi la datorie pescarii de țărm. âi vedeam trăgînd din apele oceanului
tot soiul de ființe, de la chefali la pisici de mare sau, din laudele unora, chiar rechini. Totuși, cei mai buni pescari se dovedeau a fi delfinii. Patrulau țărmul, uneori sărind din ape și dînd adevărate spectacole, spre deliciul întregii asistențe de pe plaje. Uneori se apropiau la doar mai puțin de zece metri de înotătorii curioși, împingînd în aglomerații întunecate bancurile de pești pe care apoi îi vînau. Atunci, delfinii atacau direct spre țărm, în grupuri săltărețe, în timp ce apa inundată de bancurile de pești clocotea. Legile oceanului erau legile lumii: goana după hrană, supremația, dominația. Nu odată înotătorii intrau printre peștii vînați. în jurul lor prăzile săreau, ferindu-se de prădătorii care îi încolțiseră. Uneori bancul de pești rămînea chiar peste o jumătate de oră în nemișcare, „în punct fix” la doar cîțiva metri de locul unde valurile se spărgeau de țărm. Asta însemna că pe lîngă rechini erau și alți prădători în adîncuri.
De un singur dușman ne era și nouă teamă: rechinii. Circulau zvonuri că în anii trecuți atacaseră în cîteva rînduri înotătorii, în special copii. Se pare, însă, că această plajă nu se afla în zona lor de vînătoare, astfel că am scăpat nevătămați după zile întregi de scaldă și de hîrjoană în valurile oceanului. încă un fapt m-a impresionat: cît am stat la țărm nu am auzit de vreun caz de
înec, deși valurile depășeau de multe ori statura unui om matur, chiar și cu 50 de centimetri sau chiar de un metru, iar plaja era plină de turiști, mai ales în zilele de week-end. Spre deosebire de plajele din România, unde numeroși turiști cad pradă valurilor zbuciumate, plătind an de an tribut Mării Negre. Să fie de vină modul liber de comportare al americanilor? Un aspect este, însă, sigur: potența
financiară a americanului îi permite să fie mai des pe litoral, ceea
ce îi dă șansa unei adaptări la mediul marin mult mai bună decît a românului de rînd.
Mi-ar face plăcere să cred că aceste conspecte turistice au stîrnit oarecare interes cititorului băcăuan. Poate că și el va păși, uimit de frumusețile naturii, pe țărmul din Assateague Island.

Din Washington pentru „Ziarul de Bacăui” – Gheorghe Parascan enți și copii, deopotrivă, oameni serioși și glum

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.