FCM Bacău a efectuat ieri, cu începere de la ora 11.00, cel de-al doilea antrenament din acest an. O ședință de pregătire la care a luat parte și Marius Croitoru (foto), care, așa cum a spus impresarul Aurel Damian, s-a întors la antrenamentele „taurilor” după ce, luni, a lipsit pentru a-și rezolva o problemă personală. Același Aurel Damian a susținut că mijlocașul băcăuan a avut probleme cu buletinul, dar, în realitate, acesta a fost la Institutul de Medicină Sportivă din București pentru a efectua vizita medicală. FCM -ul are programată vizita medicală pe 24 ianuarie și nu în Capitală, ci la Bacău, dar, potrivit unor surse demne de încredere, Marius Croitoru este foarte aproape de un transfer în străinătate. De aici și necesitatea unui control medical efectuat de un institut acreditat pe plan internațional. De altfel, prezența lui Croitoru în București a fost aprobată, din cîte se pare, de președintele de onoare al Bacăului, Dumitru Sechelariu. Acesta a uitat însă, să-l anunțe și pe președintele Gheorghe Chivorchian, care, la conferința de presă de dinaintea primului antrenament, a răbufnit împotriva jucătorului. în aceste condiții, rămîne de văzut cîte zile va dura șederea lui Croitoru la Bacău. Impresarul Aurel Damian a recunoscut că de acesta s-au interesat echipe din Rusia și Turcia, dar se pare că cea mai probabilă destinație a mijlocașului băcăuan va fi formația ucrainiană Volin Luțk. Potrivit acelorași surse, Marius Croitoru va pleca zilele următoare în Cipru, în cantonamentul celor de la Luțk, pentru a susține probe de joc. (Eduard CUCU)șederea lui Croitoru la Bacău. Impresarul Aurel Damian a recunoscut că de acesta s-au interesat e
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.