Să fim sobri!

Deriva românească

• nici în car, nici în căruță, că-i mai bine-n teleguță… n degringolada politică actuală rezolvă forma tipului de stat?

Degringolada semnifică o stare de prăbușire, de decădere progresivă a unui sector de activitate din structura unei societăți.
Paradoxal, dar adevărat, viața politică de la noi, după momentul frumos (1 ianuarie 2007 – integrarea în Uniunea Europeană) înregistrează o derivă uluitoare. Cauzele? Acestea sînt de ordinul „n”-urilor și nici nu mai merită a fi analizate. Le simte fiecare român în eforturile de supraviețuire.
Analiștii de toate soiurile și orientările supervizează multiple variante posibile de redresare. în acest context avansăm și noi o posibilă (și îndreptățită) întrebare: actuala formă de stat asigură cel mai bine funcționalitatea instituțiilor sale? Să spunem că societatea românească a cunoscut, de-a lungul istoriei sale, forme de guvernare precum: cnezate, voievodate, principate, ducate, țări cu domnii absolutiste, iar din epoca modernă – și regate constituționale. Acestea din urmă respectau întocmai principiile montesquieune ale separării puterilor în stat: legislativă – parlamentul; executivă – guvernul și judecătorească – instanțele supreme), iar monarhul – regele – era arbitru obiectiv și imparțial între cele trei puteri.
în urmă cu șaizeci de ani, fără o motivație reală, regalitatea a fost înlăturată la comandă străină și proclamată o nouă formă de stat: republica. Republicile sînt forme de mai multe feluri: aristocratică, democratică – în Grecia și Roma antică; republici medievale – Veneția, Florența, iar mai tîrziu, republici parlamentare – Italia, Germania – șeful statului fiind ales de parlament, acesta avînd doar formal supremația față de puterea executivă (guvernul); dar și republici prezidențiale – SUA, Franța, în care șeful statului este ales prin votul cetățenilor, guvernul fiind răspunzător în drept sau în fapt față de el, dar nu și față de parlament.
La noi, însă, ca la nimenea: conform proverbului înțelept „nici în car, nici în căruță, că-i mai bine-n teleguță”, o pretinsă formă originală instituită în perioada postdecembristă – „părintele” Constituției fiind socotit Antonie Iorgovan. Constituția României elaborată în 1991, amendată în 2003 printr-un referendum, la art.1, al. 2 stipulează: forma de guvernămînt a statului român este republică. Dar, ce fel de republică?: parlamentară, prezidențială ori, mai curînd, semiprezidențială? Parlamentul – care este alcătuit din Camera Deputaților și Senat – sînt alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, cu un mandat de 4 ani. Inițiativa legislativă aparține Guvernului, deputaților, senatorilor. Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării și exercită funcția de mediator între puterile statului. Desemnează prim-ministrul și numește guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Decretele emise de președinte se contrasemnează de primul ministru. Dar acest gen de republică semiprezidențială generează stări tensionale și chiar conflictuale, așa cum avem, din păcate, în prezent, între președinte – Parlament – Guvern. Și atunci: decît atîtea propuneri pentru referendum-uri (consultarea electoratului prin „da” sau „nu”) privind suspendarea președintelui, formulată de către opoziția din Parlament; votul uninominal – propunere formulată de președinte în absența opoziției din Parlament; numai bine ar fi un al treilea referendum pentru modificarea Constituției și stabilirea clară a formei de guvernămînt, cu precizarea tipului de republică și a prerogativelor fiecărui organism, spre evitarea degringoladei?
Considerăm că nu vom avea parte de liniște, armonie și stabilitate politică pînă cînd nu se va găsi o justă și necesară reglementare constituțională a acestei stări de lucru. Ori, organizarea anticipatelor va putea legitimiza, prin judecata electoratului, cui anume să aparțină, majoritar, puterea politică la un moment dat, spre creșterea responsabilității forțelor politice ale țării.
în actuala stare de incertitudine, cred că Bruxelles-ul ar putea pune sub semnul întrebării credibilitatea acordată la 1 ianuarie 2007. Și ar fi păcat! (Prof. dr. Jean CIUTĂ) Cauzele? Acestea sînt d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!