Societatea Bere Lichior Mărgineni Bacău a cîștigat recursul pe care l-au făcut la hotărîrea prin care instanțele de judecată au dat cîștig de cauză cererii Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău pentru a nu se acorda autorizarea valorificării stocurilor de băuturi alcoolice nici la vînzare, nici în viitoarele procese de fabricație. Motivul erau datoriile mari ale societății la stat. „Hotărîrea prin care am cîștigat ne-a fost adusă la cunoștință joi, 9 decembrie – ne-a informat președintele Asociațeiei Beralbac a salariaților de la Bere Lichior Mărgineni, Sergiu Șerban -, iar prin aceasta am cîștigat dreptul de a folosi stocul de materie primă și de produse pe care îl avem. Pînă miercuri vom depune, astfel, actele pentru autorizarea fabricii ca antrepozit fiscal, pentru că dispunem de peste 1,5 milioane de litri de alcooluri – băuturi alcoolice diverse, pentru a le putea valorifica fie prin vînzare, fie în procesul de fabricație”.
Bere Lichior Mărgineni este pregătită, în prezent, pentru repornirea instalațiilor, după ce în luna noiembrie Tribunalul Brașov a hotărît punerea în aplicare a planului de reorganizare a fabricii. Cererea de reorganizare a societății Bere Lichior Mărgineni Bacău a fost depusă de acționarul majoritar, Asociația Beralbac. „Urmează să ne întîlnim, în luna ianuarie, și cu creditorii întreprinderii – a precizat Sergiu Șerban – și practic nu mai poate apare nici o piedică, pentru că ultima hotărîre a instanței de judecată este irevocabilă. Finanțele au cerut insistent falimentul fabricii. Toți creditorii înțeleg, însă, că repornirea instalațiilor înseamnă să le fie returnate integral creditele, față de numai o parte din ele dacă întreprinderea ar urma procedura de falimentare”. Acționarul majoritar, Asociația Beralbac, a prezentat și modul în care se vor plăti datoriile către bugetul statului. Ei susțin că pot crea resurse de peste 2.000 de miliarde de lei, din care mai mult de o mie se vor duce la buget, 773 de miliarde în contul datoriilor curente și 253 de miliarde în cel al restanțelor, în trei ani.
Bere de Bacău, la începutul anului viitor
Așa cum am arătat, la Bere Lichior Mărgineni se lucrează deja la găsirea soluțiilor pentru repornire și se caută salariați. Și ieri, Sergiu Șerban a reconfirmat că fabrica ar putea reangaja 500 – 600 de oameni. „Instalațiile sînt în stare foarte bună, pentru că le-am conservat bine la oprire – a precizat președintele Beralbac. Instalațiile au fost repornite periodic, pentru testare. Repornirea fabricii nici nu presupune mare cheltuială, dar și pentru cît este nevoie să cheltuim avem deja banii în cont”. Asociația Beralbac a preluat, în această vară, pachetul majoritar de acțiuni al fabricii de bere, care reprezintă aproape 71% din capitalul social. Planul de reorganizare a fost întocmit pentru o perioadă de trei ani. Bere Lichior Mărgineni are acum în stoc 2.700 de tone de malț pentru bere și cele 1.505 litri de băuturi alcoolice în diferite stadii de prelucrare. Prin reluarea fabricației, societatea ar putea scoate pe piață malț, bere, băuturi spirtoase și drojdie furajeră. Fabricația de bere ar putea începe, deci, la începutul anului viitor, iar prima bere vîndută ar putea fi în februarie. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.