Salonul artelor

Patologia normalității

Cornel GALBEN

Reluînd o idee lansată și fructificată cu mai bine de un deceniu în urmă de pictorul Ilie Boca, pe atunci inspector la Inspectoratul Județean pentru Cultură, prozatorul Petru Cimpoeșu – actualul director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Bacău, a lansat – la sfîrșitul anului trecut – un proiect la fel de atractiv, menit să readucă în prim-plan creatorii actului de cultură și operele lor, să faciliteze o colaborare armonioasă între reprezentanții uniunilor de creație, să intensifice schimbul de experiență între participanții la proiect și invitații lor, să propună pentru popularizare în mass-media performanțele relevate din cadrul manifestării, să-i omagieze pe cei ce-și sărbătoresc anumite vîrste și, nu în ultimul rînd, să dezvolte un cadru propice și original de interferență a artelor, de cunoaștere reciprocă între scriitori, actori, muzicieni, cercetători, oameni de cultură, intelectuali.
După o primă întrunire-pilot, găzduită la mijlocul lunii ianuarie de Centrul de Cultură și Arte „George Apostu”, în cadrul căreia criticul Al. Dobrescu l-a evocat pe Eminescu, iar tinerele soliste Larisa Țuțuianu, Ana Maria Rebegea și Silvia Juverdeanu, dublate de actorii Constanța Zmeu și Geo Popa, au dat glas versurilor nemuritoare și cîntecelor inspirate de acestea, zilele trecute Salonul Artelor a prins contur definitiv, de data aceasta la sediul Filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici. Ca și în primul caz, moderator a fost scriitorul Calistrat Costin – președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, cel ce a reiterat punctele forte ale proiectului și a prezentat participanților oaspeții serii, sosiți tot de la Iași – Al. Dobrescu și Constantin Romanescu. De data aceasta rolul acidului critic s-a rezumat doar la conturarea schiței de profil a renumitului psihiatru, însă tema sugerată de el acestuia – normalitatea ca patologie sau patologia normalității – a generat un discurs captivant, excelent articulat, cu trimitere la toate sferele culturii, adică exact ceea ce așteptau scriitorii, artiștii și intelectualii care au umplut pînă la refuz cocheta sală pusă la dispoziție.
Subiectul viclean, după propria expresie, i-a prilejuit distinsului universitar ieșean să facă o radiografie virulentă a dementei noastre societăți, căci – așa cum a punctat, marea psihiatrie nu e cea de la Spitalul Socola, unde trudește de cinci decenii, ci cea din afara ei, cu psihologia și demența socială ce trebuie studiate cu meticulozitate, întrucît nebunii și proștii sînt la tot pasul, începînd cu cei de pe micul ecran, plătiți din banul public sau aduși să ne prostească în continuare, și terminînd cu cei din Parlament, unde spectacolul grotesc a atins cote inimaginabile pentru o țară ce tocmai a intrat în Uniunea Europeană. Și chiar dacă demența socială e o formă disperată de a mai înainta spre normalitate și spre regăsirea vieții, concluzia că avem din ce în ce mai multă demență și tot mai mulți proști, ori că prostia noastră este schizofrenică, ar trebui să ne pună pe gînduri, și nu numai pentru că ea are un rost precis în literatură și artă.
Morala antinomică, delirurile totale ale celor ce acaparează seară de seară emisiunile televiziunilor însetate de bani și rating din nimic, subiectele suculente decriptate în limbajul tinerilor, trista existență a oamenilor fără suflet gen Karenin, nedreptatea legată de memoria unora în contrast evident cu umflarea cu pompa a valorii altora, după modelul Cărtărescu, lipsa dragostei și a respectului față de cei aflați în suferință și încă multe altele au fost tot atîtea piste ce au dus spre adevărul potrivit căruia normalitatea e posibilă doar atunci cînd omenirea își va conserva și dirija afectivitatea în direcțiile care interesează normalitatea. Pînă atunci, foarte normal e doar un computer, însă tocmai împotriva lui trebuie să luptăm spre a ne reumaniza și a ști să fim un pic nebuni în relația cu cei pentru care nebunia e ceva de neînțeles.
Redescoperirea lui Octavian Voicu, de la a cărui trecere în veșnicie s-au împlinit doi ani în ianuarie, ne-a scos, în final, pentru cîteva minute, din captivitatea discursului, rostirile lui Petru Scutelnicu, Ovidiu Genaru, Ilie Boca, Veronica V. Călin, Val Mănescu, Dumitru Brăneanu și Nicolae Mihai conectîndu-ne la universul poeziei celui ce scria că „Din om nu se poate șterge chipul Cuvântului” și pentru cunoașterea căruia ar trebui făcute mult mai multe din partea foștilor companioni.
Măcar pentru atît, Salonul Artelor merită a fi salutat, iar patologia normalității aprofundată în continuare, evitînd să fim încorsetați în crusta din care acum 18 ani a fost salvat Vasile, personajul introdus cu abilitate de medic în povestea ce ne-a demonstrat că psihiatria, deși veche de 210 ani, nu e deloc anostă!pă o primă întrunire-pilot, găzduită la mijlocul lunii ianuarie de Centrul de Cultură și Arte „George Apostu”, în

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!