Fondurile Sapard nerambursabile disponibile în acest moment pentru turismul rural (Măsura 3.4, submăsura „turism rural”) sînt de 1,5 milioanede euro, suficiente doar pentru aproximativ 20 de proiecte – ne-a informat Biroul Regional de Implementare a Programului Sapard (BRIPS) Iași, înn jurisdicția căruia intră și județul Bacău. Astfel, gradul de utilizare a fondurilor disponibile în cadrul acestei submăsuri este de 93% din totalul sumei alocate, numărul proiectelor contractate pînă în acest moment fiind de 255. „Cu toate acestea – ne-a spus Radu Diaconescu, consilierul BRIPS Iași pe probleme de promovare, comunicare și relații cu presa -, cei care doresc să investească în turismul rural mai au la dispoziție o posibilitate de obținere de fonduri. Prin submăsura „Alte tipuri de turism rural” din cadrul aceleași Măsuri 3.4, sînt disponibile 30 de milioane de euro. Cu aceste fonduri pot să fie finanțate peste 350 de proiecte”.
Turismul ecvestru, cinegetic, piscicol, montan, eco-turismul, dar și cicloturismul sînt tipuri de activități pentru care potențialii beneficiari pot obține fonduri Sapard prin submăsura „alte tipuri de turism rural”. Totodată, se pot realiza chiar și complexe turistice rurale. „Cicloturismul, de exemplu – spune Diaconescu -, o activitate deosebit de atractivă în Uniunea Europeană, beneficiază de sprijin financiar în vederea achiziționării de biciclete performante și adaptate pentru diferite terenuri. Pot fi construite și modernizate, însă, cabanele turistice, cabanele de vînătoare și pescuit, refugiile turistice, cantoanele silvopastorale, locurile de popas, satele de vacanță, campingurile, spațiile de campare organizate în gospodăriile populației. De asemenea, pentru turismul piscicol se pot achiziționa nave fluviale pentru transportul turiștilor sau chiar pentru cazarea acestora (hotel plutitor). Se pot construi sau moderniza spațiile pentru practicarea turismului piscicol, anexele turistice în spațiile piscicole: platforme, parcări auto, grupuri sanitare, refugii, bacuri, pontoane. Se mai pot obține fonduri Sapard pentru achiziționarea de animale de agrement, cum ar fi păuni, ponei, cai (excepție fac caii de cursă), pentru eco-turism”.
Doar 11 proiecte la submăsura „alte tipuri de turism rural”
În cadrul Masurii 3.4 „Dezvoltarea și diversificarea activităților economice care să genereze activități multiple și venituri alternative”, submăsura Sapard „alte tipuri de turism rural” au fost contractate, pînă în acest moment, 14 proiecte, a căror valoare totală a contribuției Sapard este de aproximativ un milion de euro. „Pot obține fonduri nerambursabile pentru acest tip de investiții – a precizat Radu Diaconescu -, persoanele fizice autorizate, asociațiile familiale, societățile agricole, societățile comerciale cu capital integral privat”. Din valoarea totală eligibilă a proiectului, 50% reprezintă contribuția beneficiarului, iar 50% contribuția publică. Valoarea minimă a sprijinului financiar Sapard este de minim 2.500 de euro și de maxim 100.000 de euro. Astfel, valoarea totală a investiției, care include cofinanțarea și finantarea Sapard, trebuie să se încadreze între 5.000 și 200.000 de euro. În Programul Sapard, cofinanțare publică reprezintă contribuția Uniunii Europene – 75% și a Guvernului României – 25%.
Se cere demonstrarea viabilității proiectului
Condiția esențială pentru obținerea fondurilor nerambursabile Sapard este demonstrarea viabilității economico-financiare a investiției. Prin aceasta se înțelege obținerea de performanțe financiare și capacitatea de a opera fără a recurge la sprijin public în activitatea sa operațională viitoare. Cu alte cuvinte, beneficiarul va trebui să demonstreze că își poate plăti obligațiile și datoriile în mod regulat și să genereze un profit net de minimum 5%. Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului – Autoritatea Națională pentru Turism emite avizul de specialitate pentru construirea de pensiuni turistice și pentru realizarea modernizării unor asemenea structuri.
Pentru emiterea acestor avize este necesară depunerea documentației prevăzute de Hotarîrea de Guvern nr. 31/1996, respectiv cererea de solicitare a avizului din partea beneficiarului, certificatul de urbanism, documentația tehnică de execuție – proiect în faza pentru autorizare de construire, care va cuprinde documente scrise (memoriu succint pentru fiecare specialitate în parte și date și indicii care caracterizează construcția proiectată) și documente desenate (planul cuprinzînd încadrarea în teritoriu la una dintre scările 1:10.000; 1:2.000; 1:1.000, planul de situație al imobilelor care fac obiectul avizării, la scara 1:2.000 sau 1:1.000; 1:500; 1:200; 1:100, după caz, care va preciza parcela cadastrală pentru care a fost eliberat certificatul de urbanism, amplasarea tuturor construcțiilor care se vor construi sau care se vor desființa, accesele în incintă și în construcție, plantații, spații verzi, trasee de alimentare cu apă și canalizare, planurile tuturor nivelurilor, secțiuni care să cuprindă cota zero, cotele tuturor nivelurilor, înălțimea acoperișului și pantele acestuia, toate fațadele care să cuprindă și clădirile învecinate, după caz, pentru construcțiile alipite unor imobile existente. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.