Săraci și bogați

Eugen VERMAN

Omul – înalt, bătrîn și gîrbovit – s-a așezat pe marginea trotuarului, a scos pîinea dintr-o sacoșă jegoasă, și a început să mînînce. După felul cum rupe cu dinții din pîine și după graba cu care înghite, se vede că-i tare flămînd. Un ins grăbit, care-l vede, se gîndește preț de o clipă – „am și eu morți, să le dau ceva de pomană” – și intră în magazinul de alături de unde cumpără doi cîrnați pe care-i dă omului cu pîinea. Acesta ia pachețelul și, nevenindu-i să creadă ce minune are acolo, scoate, cu mîna tremurîndă, un cîrnaț și-l bagă aproape întreg în gură, ca un cîine lihnit de foame, în timp ce mormăie un „bogdaproste” auzit mai mult de el. Omul e unul din săracii pe care-i văd aproape în fiecare zi în piața mare a Bacăului…
…Pe la magazinul de fierărie și-a făcut veacul un bărbat la vreo patruzeci de ani care ajută la descărcatul mărfurilor, pentru care e răsplătit cu cîte un leu, doi. în dimineața asta și-a permis să-și cumpere doi mititei și un colț de pîine pe care-i termină de mîncat cît ai zice pește. Merge la magazinul „lui” și-l roagă pe unul dintre salariați să-i mai dea bani să-și mai cumpere măcar un mic. „Abia ți-am dat…, ce, nu te-ai săturat…?” „Asta-i mîncare…? Măcar un mic să mai halesc… N-am mîncat nimic de sîmbătă și azi e marți…” Omului i se face milă și-i dă, din buzunarul lui, de încă doi mici… Insul pleacă fericit, fuge, de fapt, și-și cumpără cele două bucățele de carne tocată pe care le și înghite… întîmplîndu-mă de față, îl întreb dacă nu glumește că n-a mîncat nimic de sîmbătă, omul mă privește lung, vrea să-mi spună ceva „rău”, dar se răzgîndește, și, pe un ton civilizat: „Credeți-mă… n-am mîncat nimic… N-am bani. Să dau în cap, să mă apuc de furat? N-aș fi în stare de așa ceva. Muncesc pe unde apuc și mai cîștig cîte ceva…” După ce pleacă, salariatul din magazin îmi spune că Ion – așa-l cheamă pe „flămînd” – a fost salariat la o uzină din oraș, dar fabrica l-a dat pe drumuri, acum nici drept de șomaj nu mai are…
Acasă, prind un post de televiziune care-i prezintă pe doi „actori” care și-au făcut o abominabilă faimă din a apărea – contra cost, desigur – pe postul respectiv, el și ea, el aproape bunic, ea, soția lui, încă adolescentă, băcăuancă, în vile somptuoase, cu piscine, cu mîncăruri dintre cele mai alese, și faptul mă dezgustă. Adevărul e că nici nu mă interesează familia respectivă dar, cum tocmai vin din piață, unde am văzut doi dintre milioanele de săraci lipiți pămîntului din țara mea, zăbovesc puțin în fața acestor imagini dezagreabile pentru a-mi „monta” mai temeinic sentimentele ce mă încearcă. Da, bogații sînt tot mai bogați, mai cinici, mai sfidători, iar săracii sînt tot mai mulți și tot mai săraci și mai neluați în seamă. Prăpastia aceasta, care se tot adîncește, e rodul unor ani de tranziție care au permis jefuirea țării de către o mînă de indivizi fără nici un Dumnezeu, și sărăcirea celei mai mari părți a unui popor docil și debusolat… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!