Anunțata modernizare a pistei de atletism de la Stadionul Municipal a atras deja atenția mai multor firme din țară și străinătate, care nu au întîrziat să ia legătura cu Primăria Bacău. „Pînă acum ne-au contactat vreo șase firme interesate, care și-au manifestat deja intenția de a participa la licitația pe care o vom organiza în acest scop”, ne-a declarat Constantin Giosanu, reprezentantul Primăriei în Consiliul Director al FCM Bacău. Acesta a adăugat că schimbarea pistei se va face în paralel cu cea a gazonului, ceea ce înseamnă că autoritățile locale au acceptat, fie și tacit, ideea președintelui Gheorghe Chiovorchian, care a susținut că lucrările de modernizare a pistei de atletism presupun, automat, o supraînălțare a gazonului și, implicit, o schimbare a acestuia. Cît privește data la care vor fi demarate lucrările amintite, Giosanu spune că „acestea nu se vor putea face decît atunci cînd este pauză competițională”. Conducerea FCM a indicat ca perioadă optimă de lucru primăvara-toamna anului 2006, dar Primăria pare tentată să demareze lucrările încă de anul acesta. Cert e însă, faptul că, inclusă în planurile de modernizare a stadionului, acoperirea tribunei a II-a a fost amînată. Altfel, Constatin Giosanu a acceptat că cele 15 miliarde de lei alocate deja de Primăriei pentru lucrările de la stadion vor fi, foarte probabil, insuficiente atît pentru modernizare pistei de atletism, cît și pentru schimbarea gazonului, motiv pentru care e de așteptat o suplimentare de buget. (Eduard CUCU) inclusă în planurile de moderni
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.