CET Bacău nu decontează decît contorii aprobați
• asociațiile care s-au hazardat și au montat mai multe gigacalorimetre decît a aprobat CET Bacău vor rămîne cu buza umflată n furnizorul de agent termic va deconta doar numărul de contori aprobați și numai la prețul de licitație
Furnizorul de agent termic, CET Bacău, a cărui conducere se arată permanent indignată de întîrzierile la plată din partea populației, tergiversează la rîndul lui decontarea gigacalorimetrelor. Un nou conflict este pe cale de a izbucni între asociațiile de proprietari și CET. Primele reclamă că, deși au acceptat să scoată bani din sertar pentru a monta gigacalorimetre, cu toate că această responsabilitate aparținea CET-ului, compensarea acestor lucrări întîrzie nejustificat de mult. Reprezentanții Ligii Asociațiilor de Proprietari din Bacău pun acest blocaj pe seama comodității angajaților de la CET. „Asociațiile au plătit aceste gigacalorimetre la firmele care au făcut instalarea. Apoi, au făcut documentația pentru compensare, astfel încît CET să scadă din facturi valoarea respectivă. Sînt zeci de asociații, însă, care nu au primit aceste compensații nici pînă la ora actuală, deși decontarea trebuia făcută în termen de 30 de zile. Sînt întîrzieri de luni bune. Nu înțeleg de ce. Nouă ni s-a spus să montăm un gigacalorimetru pe scară sau la două scări, dacă nu permit condițiile tehnice, iar acum stăm și așteptăm să ne recuperăm banii. Eu cred că de vină este comoditatea acelui serviciu de la CET care ar fi trebuit să se ocupe de această situație. Au făcut teancuri de dosare care zac pe undeva pe la CET nerezolvate. Noi am dat 60 de milioane de lei pe un gigacalorimetru, nu sînt chiar doi lei”, reclamă președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari, Pavel Baciu.
Instalări făcute fără aprobare
Directorul CET, Vasile Drăgușanu, susține însă că vinovate pentru întîrzierile la decontare sînt chiar asociațiile, care au montat mai multe gigacalorimetre decît a aprobat CET-ul și la prețuri cu 20 de milioane per contor mai mari, în unele cazuri. „Sînt cîteva asociații care, practic, și-au montat gigacalorimetre pe cheltuiala lor, nu au avut aprobare. Noi am aprobat doi contori la o asociație, pentru a putea face o medie și pentru a putea factura. Apoi, însă, am făcut contorizarea pe banii noștri. S-a făcut tîrziu în Bacău, pentru că nu am avut bani. Obligația de a face contorizarea era din 1993, însă noi nu am reușit să începem decît în 2005 și am terminat în iunie 2006. Din această cauză s-a aprobat montarea în avans a contorilor de către asociații cu deducerea facturilor. Dar noi am dat voie la doi contori pe asociație, or, dînșii au montat și cîte cinci-șase. Unii au înțeles și au respectat ce am cerut noi, alții au făcut cheltuieli inutile și fără aprobarea noastră, cum sînt asociațiile 112 și 69”, explică Drăgușanu. Un alt motiv pentru care CET refuză decontarea este legat de prețul de achiziție și montare a gigacalorimetrelor. „Se întîrzie compensarea pentru că nu ne înțelegem la preț. De aici a pornit diferendul. Noi am făcut licitație pentru contori și am obținut un preț mai bun, pentru că am luat mai mulți. Asociațiile care au cumpărat la bucată evident că au plătit mai mult. Au cheltuit și cu 30 la sută mai mult, deși noi am spus clar că sîntem de acord să decontăm, dar la prețurile de licitație. Păi nu se poate așa, dacă noi am făcut licitație! Am obținut un preț de 40 de milioane lei pe contor, iar unele asociații au plătit și 50-60 de milioane. Sunt diverse prețuri pe care nu le acceptăm la decontare. Anul acesta vom face compensarea, dar nu avem din punct de vedere legal cum să mergem pe prețul lor”, spune, ferm, Vasile Drăgușanu.
„Am învățat din prostia noastră”
Motivele invocate de acesta pentru refuzul la decontare sînt însă contestate de reprezentantul asociațiilor de proprietari, care susține în continuare că CET Bacău se ascunde în spatele unei false probleme pentru a masca de fapt lipsa de fonduri și dezinteresul pentru stingerea acestui conflict. „Nu s-au montat mai multe gigacalorimetre față de cît s-a aprobat. La o singură asociație este o problemă. Președintele a făcut prin firma sa lucrarea și, într-adevăr, nu se poate deconta, pentru că prețul este mai mare decît cel practicat de CET. Dar la alte asociații nu sînt probleme nici cu numărul contorilor, nici cu prețul. CET a zis să montăm gigacalorimetre și le va deconta. Motivul adevărat este că nu au bani și probabil volumul de muncă este mare. Noi am luat din banii de întreținere, nici nu aveam voie, trebuia să plătească cei de la CET. Dar acum ne-am învățat minte, am învățat din prostia noastră”, spune, revoltat, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari, Pavel Baciu. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.