Schimbarea la față

C-așa-i românul!…

„Popoarele există spre a fi înșelate” (Eminescu – 1874)

Să ne (sau să nu ne…) aducem aminte de epoca aceea „aurită”, cînd în viața publică (mai ales aia „social-politică”) se mergea pe… unanimitate?! „Forul conducător”, „farul călău…zitor”, păstorite de „cei mai iubiți fii ai poporului” emitea „linii”, „direcții”, o-ho, și „indicații”, toate „prețioase”, iar noi ceilalți, masa, oamenii muncii
(clasa muncitoare, țărănimea, tot muncitoare și… cam nestatornica intelectualitate) trebuia (era ordin!) să spunem „da”, evident cu entuziasm, să fim de acord, să ne exprimăm „adeziunea” prin telegrame ori alte mijloace de tocat nervii și de (in)comunicare în masă! Cîte unul mai… inconștient care ar fi ridicat mîna pentru „nu” și s-ar fi pus de-a „contra” (și atari curajoși n-au lipsit) era imediat luat la ochi, trecut pe lista neagră, „lucrat”, „pătat” și, finalmente, introdus în mașina de spălat cu detergenții ideologici de rigoare spre aducerea pe calea cea dreaptă, iar nefericitului căruia nu-i ieșea „fața” era… curățat cu totul! N-au fost puțini definitivii „curățați”, după cum o atestă arhivele, cu deosebire în anii dintîi ai „raiului” celei mai umane orînduiri! Dar sfînt poporul meu (cum frumos doinește un rapsod ardelean), roditor fără istov, a răzbit și prin iadul acesta, oamenii-oameni n-au murit cu totul, au supraviețuit „operei” de făurire a fabulosului „om nou” și, astăzi, iată-ne, oarecum mai liberi, mai în rînd cu… lumea (ah, fără afurisita de „lume” nu e chip!) încercînd a ne convinge că sub soare viața pînă la moartea firească se poate parcurge demn, trăi și muri așijderea! Dar („darurile” multe ale românului!) am scăpat de dracul și-am dat de tac-su, că așa-i românul (cum glăsuiește același cîntăreț), în fond așa-i lumea de cînd… lumea, ce s-o mai dăm cotită și să ne crămăluim ca babele! Drama lui a fi sau a nu fi om/neom se ilustrează (sublim sau ridicol!) deopotrivă la vreme de dictatură (neagră, verde, roșie etc.) ca și în… paradisul democrației (că „fiii lui Dumnezeu”, adică „trestiile gînditoare” n-au încetat nici o clipă să fie prieteni la cataramă și cu Dumnealui Dracul…). întrucît turme fără păstori nu se pot concepe (că lupii stau statornici la pîndă) popoarele -așa e rostul istoriei – au, și ele, trebuință de conducători, puterea trebuie încredințată unora spre a fi de călăuze peste cei de-o făptură și de-o seamă… Ce-o fi fost în capul (de geniu!) al lui EMINESCU atunci cînd, de disperare, a strigat că popoarele există spre a fi înșelate?! Că tare mai pare a fi avut pentru veșnicie dreptate! Dar, culmea potrivelii, acum, azi, nu demult, un alt poet (deh, să terminăm o dată și cu scriitorii ăștia!…), un belgian (România # Belgia Orientului!) prezicea și el, de parcă s-ar fi vorbit cu LUCEAFĂRUL nostru: „Cei ce împărățesc peste foamea și peste sîngele popoarelor vor fi mereu niște mincinoși”!!! Și cînd ne amintim că un alt „escu” valah, mare spirit european se întreba cu groază „dacă popoarele pot fi guvernate altfel decît prin teroare” și făcea constatarea că „trei sferturi din lume sunt conduse de nebuni” (personal, merg pe aproape sută la sută!) – îți vine să strigi, să i-o torni de la obraz Atotputernicului: „întoarce, Doamne, mașina timpului și nu ne mai crea”! Am zis, au zis, bine au mai zis!… (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!