Schimbarea la față

Gînduri și ziceri…

• „Copacul cu rădăcini adînci” și „șarpele încălzit la sîn”…

Pare că după veacuri de istorie, de evoluții, de revoluții, de involuții, în fine, de treceri ale timpului dintr-un veac în altul, de viață și de moarte, de nașteri, de renașteri, de pătimiri și de nădejdi, prinși cum am fost, sîntem și vom fi în fiorul nemărginit, eminescian, al miracolului cosmic, noi oamenii, fiii țărînii, dar și ai unei taine încă nepătrunse, ne mai pierdem din acea ireductibilă înzestrare originară, uităm, într-un fel, de noi înșine, de virtuțile dintîi, de comorile dăinuind în fabuloasa ladă de zestre a obîrșiilor și… uneori, rareori, bîntuiți de amintiri, ne reîntoarcem la izvoare pentru un căuș de apă vie, spre a ne potoli setea indusă de îndrăcitele arderi ale vremurilor! Pe rugul acestor pîrjoliri se săvîrșesc, adesea, multe din sfintele gînduri și ziceri ale celor care-au fost cîndva, încît „înțelesurile” de altădată se vădesc a fi pentru urmași, vorba EMINESCULUI, „abia-nțelese”, de nu chiar simple „neînțelesuri”. Dar, aceste neliniști fiind împărtășite, să trecem la tezaurul nostru de proverbe „vechi și înțelepte” și… actuale.

* „Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună”. Dar… în veacul celor mai amarnice „dezrădăcinări”, cînd „arbori-oameni”, de voie sau de nevoie, s-au înstrăinat de palma lor de țărînă, migrînd spre alte zări, ce mai înseamnă „rădăcinile adînci”?! Uraganul terestru a prins întreaga umanitate într-un vîrtej demențial, încît a rezista, a nu te teme de ravagiile „furtunii”, a te iluziona că poți rezista „falnic” în fața potopului prin „adîncile rădăcini” iscate din pămîntul matern, pare curată copilărie!… Dar… proverbul continuă a fi frumos și a ne pune pe gînduri! Să sperăm că într-o bună zi adevărul acestui străvechi adagiu va străluci din nou, biruitor, în calea tuturor furtunilor, și-n bătăura noastră…

* „Copiii, nebunii și omul beat spun adevărul”! – Nu, nici ei nu mai spun adevărul, pentru că EL, bietul ADEVĂR, este ținut la secret de marii mincinoși ai planetei! Unii înțelepți sînt de părere că adevărul e mort… Greu de crezut, dar se pare că au dreptate! Aștept să fiu contrazis…

* „Cotoiul s-a călugărit și s-a jurat că nu mai mănîncă șoareci”! – Ha-ha-ha! Asta s-o creadă dumnealui! Năravul din fire n-are lecuire, domnilor Cotoi, așa că nu mai umblați cu… „și se jură că nu fură…”, că nu ține! Problema e pe cine punem paznici la: șoareci, găini, stînă, la… „bănci”, la „tribunale”, la „curtea supremă de…”, la „guvern”, la „primării”, la… la… la-la-la, în fine… „nu cerceta aceste legi, că ești nebun de le-nțelegi”! Aia e, dragi Cotoi!

* „Crește șarpele la sân, ca mai bine să te muște”! – Și cînd te gîndești că în mitologia orientului îndepărtat șarpele este simbolul înțelepciunii, al inteligenței… Te pomenești că „înțelepciunea” și „inteligența” sînt menite a învenina lumea! Mai știi?! Mda, „șarpele încălzit la sân” trebuie pus cu capul sub butuc la momentul potrivit! Acuma, trebuie operată o distincție, făcută diferența: sînt șerpi veninoși și șerpi neveninoși! Există, în sensul acesta, o „zodie a șarpelui” în horoscopul asiatic, unde dumnealui, reptila, e vorbit de bine! Locuțiunea „bea ca un șarpe” cu care-l alintăm pe cîte un însetat, nu înseamnă că șarpele e un personaj alcoolic! Fapt e că nu șarpele, ci omul, „homo sapiens”, ăsta-i dracul gol! Personal, am încălzit și crescut și eu niște dobitoace din astea bipede la sîn și m-am prăjit! Despre șerpi, numai de bine…

* „Cu chei de aur și de argint se deschid porțile raiului”! – Zicala asta cam miroase a „șpagă”! Trebuie așadar preluată în fondul locuțional curent și pusă pe „site”-ul celor nu știu cîte porunci la intrarea în „împărăția Domnilor”… guvernanți! (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!