SCRIPTA MANENT Demnitari catolici, demolatori ai mănăstirii din Bacău

Mănăstirea catolică din Bacău, zidită de credincioșii creștini ai localității, pe malul Bistriței a fost unul dintre momnumentele de cult și de artă ale așezării. construită înainte de anul 1400, din cărămidă și piatră, atribuită pe nedrept acelei Margareta, doamna lui Alexandru cel Bun, Mănăstirea a funcționat pînă la sărbătoarea Sfîntului Matei, din anul 1676. Bercuță, misionar catolic de neam român, a raportat Propagandei Fide că, a venit la Bacău înaintea evenimentului și a văzut apa Bistriței, ajunsă la 50 de pași depărtare de construcția mănăstirii și locuința episcopală. Înaintea catastrofei el s-a deplasat la domnul țării, căruia i-a cerut ajutorul. Acesta a hotărît salvarea și raportarea momentului. Măsurile salvatoare adoptate de Antonie Ruset n-au fost respectate și nici aplicate. În cursul anului 1676, Antonio Rossi nu mai era prefect al misiunilor catolice din Moldova. Propagandiștii Fide, Sfîntul Scaun și regalitatea poloneză nu numiseră demnitar pentru Episcopia catolică din Bacău. Situația a fost speculată cu ușurință și promptitudine de călugării franciscani observanți de la mănăstirea din Șimleul Ciucului. Cazimir Domokos a acționat cu vicleșug și pe ascuns. Rezultatul a fost „alegerea” lui Ștefan Taploezai, armean născut la Roman, plecat în Transilvania ca tînăr armean, dar acolo a învățat latina și maghiara „ajutat” de episcopul de Carone a devenit în Moldova cu nume maghiarizat și „ales” vicar apostolic al diocezei Bacău, cu toate că se ala în raporturile cele mai rele cu misionarii catolici de aici. Preluîndu-și și funcția, noul vicar s-a simțiit obligat să raporteze, fără întîrziere, Propaganda fide despre faptele lipsite de responsabilitatea și competență ale lui Petru Parcevich, fost vicar episcopal al arhiepiscopului Bandiani, numit episcop de Bacău, dar călotorind spre Moldova, spre Viena, a fost atras de slujitorii imperiali și a trecut de partea acestora, fără să mai ajungă la Bacău. Între timp, a revenit la sentimente și interesele catolicismului, iar Propaganda fide l-a susținut și a ajuns arhiepiscop de Marcianopolis și administrator al diocezei Bacău. Noua funcție i-a peris să monteze a treia roată la moara episcopiei de pe Bistrița, fapt ce a pus în pericol construcția mănăstirii, a locuinței episcopale și casele multor semeni din Bacău. Ștefan Taploezai a descris consecințele faptei necugetate a lui Parcevich. Săptămîna de ploi neîntrerupte și cu mari cantități de apă a făcut să crească debitul Bistriței. Cursul apei a adus și lemne, care au blocat scurgerea de la gîrla morii. Efectele au fost: „mănăstirea toată distrusă, zace în apa rîului”, iar acolo unde a fost construcția „a rămas locul curat”. Documentul scris de moldoveanul Bercuță, la 17 decembrie 1677, demonstrează falsitatea informațiilor transmise de Taploezai și alți misionari catolici asupra „sărăciei” Episcopiei catolice din Bacău și a misiunilor de aici. Nu s-a petrecut nici un refugiu peste granițele Moldovei al credincioșilor catolici. Ei au părăsit așezările de bază, dar au fugit în pădurile vecine satelor în care locuiau. Cei care au părăsit țara au fost misionarii, dornici de îmbogățire și trai comod pe seama catolicilor moldoveni. Catolicii și ortodocșii trăiau în așezări comune și se ajutau între ei. Toți erau români autohtoni și continuatori ai dacilor romanizați. La 7 ianuarie 1678, Taploezai a scris Propagandei Fide despre comportarea ieșită din comun a arhiepiscopului Parcevich. În momentul amenințării construcției de furia apelor nestăvilite ale Bistriței, slujitorul catolic și-a manifestat bucuria. El rîdea spunînd credincioșilor ortodocși catolici îndurerați: „de acum în colo nu veți mai avea episcop de Bacău, căci eu voi fi episcop de Cotnari și va trebui să lucrați și să munciți, ca să plătiți dările celor care vor rămîne în acest oraș și în satul Trebeș”. Judecînd comportarea arogantă, preocupările și manifestările lui Perchevich, bulgar de neam, trecerea lui în slujba imperialilor, deosebit de preocupați în a cauza nenorociri și ruina poporului român, înclinăm să acordăm credit celor scrise de Taploezai despre faptele acestui arhiepiscop. Prăbușirea mănăstirii băcăuane este opera lui (prof. dr. Dumitru Zaharia)