Prin tot ceea ce publică, ziaristul se expune permanent la aprecierile, pozitive sau negative, ale cititorilor săi, care astfel sînt pro sau contra publicației în cauză. Oneșteanul Corneliu Cristea, subinginer pensionar și un mare iubitor de istorie și adevăr, și-a descoperit vocația de condeier, pe care Ziarul de Bacău i-o susține prin publicarea articolelor sale, din care degajă cultul pentru istoria și eroii neamului nostru, dar și a corespondențelor pe care ni le trimite în mod sistematic. Scrisoarea pe care o inserăm mai jos abordează și aspecte ale realității noastre imediate, conținînd puncte de vedere și sugestii ce merită să fie reținute. Iat-o:
„Îmi permit să încep cu o glumă: după cum ați observat și pînă acum, și corespondența aceasta e plină de agrafe și de ace cu gămălie, cu mine au treabă fabricile acestor produse și astfel particip la rentabilizarea economiei! Dar, să trecem și la alte lucruri cel puțin la fel de serioase. Vă spuneam cîndva că mă interesează pagina «Opinii». Din cea de azi (vineri, 23 aprilie n.n.) mi-a mers la inimă articolul d-lui Cuțitaru, care pune la locul cuvenit valoarea d-lor Bălăceanu-Stolnici și Djuvara cu părerile general-valabile ale temeliei unei societăți: educația și legea, cultul muncii, în opoziție cu superficialitatea cultivată de emisiuni chinuite și penibile, din care
„nimica nu e de scos”. De fapt, mie îmi sînt dragi cîțiva oameni dintre toți cei care apar pe sticla televizoarelor, aceștia fiind Ileana și Romulus Vulpescu, Raoul Șorban, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Mircea Dogaru, Mircea Chelaru, Neagu Djuvara și alții asemenea care rămîn, prin ceea ce lasă în urmă, printr-o tehnologie, printr-o terapie etc. Păi, cînd vîntul a bătut în pînzele lui Columb nu au plecat în Lumea Nouă cerșetorii, handicapații și schilozii, ci acei care, rupînd-o cu trecutul, au început o nouă viață, și acolo unde au ajuns au pus mîna pe unelte precum toporul, fierăstrăul, ciocanul și au defrișat, țărușat, împrejmuit, arat, crescut animale, făcut fîntîni, mori etc, adică trebuințele primare care stau la baza celor ulterioare. Pe la mine, marea industrie – care m-a făcut din țăran, un țăran urbanizat de generația a doua, s-a închis și tinerii nu au unde să învețe niște meserii; tot ce e în jurul lor îi învață cum se cheltuie banul, nu cum se face acesta. Nicolae Steinhart, în cartea sa „Jurnalul fericirii”, ne spune, printre altele: «…oricîtă democrație am vrea și ar fi, o dictatură tot rămîne, cea a prețului de cost». Dar cînd indicatorii sintetici ai țării sînt în pericol, săracul e sărac și e nevoit să se hrănească cu firimituri de la cei bogați. Nu cred că altcineva putea să obțină condiții mai bune în Tratatele de pace cu Rusia și Ucraina, țări mari și puteri nucleare, lîngă care ne-a așezat Dumnezeu și care s-au cam amestecat în destinul nostru.
Se discută de un timp încoace de Biserica Neamului, Parcul Carol, Mausoleul eroilor comuniști. Eu cred că un dicționar enciclopedic român complet precizează ce semnifică noțiunile martir, erou etc. Știu că Iorga a dat o definiție a eroului și e cam general acceptată. Or, în mausoleu nu sînt eroi ci, după părerea mea, personalități politice, ceea ce e cu totul altceva!
Am aflat deunăzi că s-ar fi desființat Corpul de Control al primului-ministru, Victor Ponta devenind, ca și Stănică Rațiu din „Enigma Otiliei” de George Călinescu, „…un avocat fără procese”. Dar, să nu ne impacientăm, are grijă de el primul Adrian Năstase! Cînd? Atunci cînd se fac cheltuieli de smintiți pe prostii, în timp ce nu-s bani pentru ca la Mausoleul de la Mărășești și Mărăști să se facă restaurările necesare, pentru că în acestea plouă pe plăcile cu numele eroilor care au uimit lumea într-un timp unic, în acestea fiind un aspect de peșteră și cu miros de mucegai, unde în zonă vinul și lemnul asigură unora o prosperitate nevisată în urmă cu 15 ani!
Nimic nou sub soare, „…cel care e mai aproape de foc se încălzește mai bine”, zice proverbul; adică „…lipsa de perspectivă creează oportunism”, vedem noi cei mulți și de-acum!
În altă ordine de idei, vă supun spre analiză un material despre eroii nemaului. A ieșit cam lung. Sînt convins că Bacăul are multe cadre competente care vor scrie pentru acest eveniment (Ștefaniada 500 – n.n.), dar nu știu pe cineva de pe la mine – zonă cu multe dovezi specifice. Biserica și Armata patronează cultul eroilor, dar Oneștiul nu are armată, iar preoții au alte treburi, poate scriu la alte publicații pe care nu le știu eu. Oricum, în slujbe zic: „…pentru eroii care (…), Domnului să ne rugăm” și cădelnițează, dar e cam puțin.
Ar mai fi un eveniment, într-un timp dens, la sfîrșitul lui nimic nu coincide cu sărbătorirea lui Ștefan cel Mare. Este vorba de împlinirea a 90 de ani de cînd, la Sarajevo, studenții Ciabrinovici, Grahez și Prințip au apăsat pe trăgaci, la 28 iunie 1914, declanșînd războiul prin asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand. Iar o temă mare care conține și România. Acei tineri n-au făcut-o de capul lor, ci consultîndu-i pe ruși; prin acreditatul lor în Serbia, prințul Artamanov, rușii le-au promis sprijinul, eveniment care a condus la încorporări în ambele tabere și în cinci săptămîni războiul a devenit mondial.
Și iată că mult dorita scrisoare scurtă n-a ieșit cum s-a vrut. Vă doresc tuturor sănătate și multă putere de muncă. (Corneliu Cristea, pensionar-Onești)
PS: Polivanov, din articolul lui D.D. Pătrășcanu, născut la Tomești – Iași, este eroul unui film românesc, „Crucea de piatră”, el devenind în Bucureștiul unui timp proprietar de bordel. Rolul a fost interpretat de Ilarion Ciobanu, în film mai văzîndu-se Florina Cercel, Gheorghe Dinică, Fănuș Neagu și alții. Cît privește greșeala expedierii tezaurului românesc la Moscova, vă amintiți faptul că I.I.C. Brătianu a vrut să-l scoată cu transsiberianul în Extremul Orient și, de acolo, în America, dar nici Clemanceau nu l-a putut ajuta, fapt ce l-a determinat să ne lase o cugetare de natură să repare: „În politică, greșelile nu se răzbună, se iartă!”.
Redacția: Vă mulțumim pentru aprecierile și considerațiile pe care ni le adresați. Rămînem receptivi la colaborarea dumneavoastră. Extrasele-articol pe care ni le-ați trimes despre tezaurul care s-a pierdut prin Rusia bolșevică și nu i se găsesc urmele nici în Rusia democratică le vom publica în zilele următoare. Ca, de altfel, și pe celelalte pe care ni le-ați încredințat.
Lasă un răspuns