În pofida noianului de promisiuni ale factorilor de decizie, deficiențele sistemului de acordare a medicamentelor gratuite și compensate se amplifică și generează situații tragice. Zilele trecute, presa a relatat cazul unui bătrîn cardiac care, după ce a solicitat medicamentul salvator mai multor farmacii, a decedat cu rețeta în mînă, în ușa ultimei dintre acestea. Cauza infarctului nu a fost boala în sine, ci disperarea provocată de crunta (și criminala) nepăsare a celor obligați să-i ajute pe cei aflați în suferință. Miercuri, însă, un alt bătrîn din Filipești a venit cu un vraf de rețete în buzunar la Casa de Asigurări. În fața sediului instituției, pensionarul a murit. N-a mai apucat să spună ce vrea, fiindcă boala l-a secerat.
Acestea sînt doar cîteva dintre miile de situații dramatice, chiar tragice, la care ar trebui să reacționăm. Dar n-o facem, copleșiți de propriile noastre necazuri și neputințe. Iată de ce cred că a venit timpul ca opinia publică să devină neiertătoare față de aceste grave nereguli și de cei răspunzători de ele.
Voi relata, în cele ce urmează, cazul unui veteran de război, în vîrstă de 82 de ani, din Bacău, cardiac, pornit și el cu rețeta pentru două medicamente prescrise în regim de gratuitate. L-au refuzat zece farmacii! Epuizat de efort (avea la activ două infarcturi) și cu gustul amar al nedreptății și propriei neputințe, a ajuns la cea de a unsprezecea (la Narcisa), unde i s-au oferit nu doar medicamentele respective, ci și multă amabilitate. O „marfă” extrem de rară, și ea!
M-am simțit îndemnat de a scrie aceste rînduri pentru a le sugera cititorilor să reflecte nu doar la nedreptățile pe care sînt obligați să le suporte vizavi de această situație, ci și la o tristă realitate, din păcate mult prea des întîlnită: la șapte din cele zece farmacii „negativiste”, bătrînului bolnav i s-a replicat rece și tăios: „nu dăm medicamente gratuite la veterani. Ce denotă aceste atitudini? Doar interpretarea greșită a instrucțiunilor? Categoric, nu! Personalul unor farmacii vinde anumite medicamente „pe sub mînă” unor clienți „de-ai casei” și care, de regulă, nu suferă de afecțiuni prea grave, refuzîndu-i, în schimb, pe cei aflați la limita supraviețuirii. Majoritatea, persoane vîrstnice, pensionate în urmă cu ani de zile, cu pensii mai mici de jumătate față de cele acordate celor pensionați după 1999 și pe care batjocura numită „recorelare” îi menține în mizerie și disperare fără de ieșire.
Și o ultimă întrebare: de ce personalul unor farmacii nu manifestă aceeași înțelegere față de toți pacienții care li se adresează? În fond, fiecare dintre noi are dreptul la același tratament civilizat. Ori, poate, nu?! (Viorel Giurgiu, inginer pensionar, Bacău)
Lasă un răspuns