Scurt pe 2

Orb și opac…

Cine ar fi crezut că eminentul jurnalist purtînd numele de C.T. Popescu, sau mai pe scurt CTP, va putea fi clintit de la conducerea ziarului „Adevărul”? Cine ar fi crezut că atît de îndemînatecul condeier va ajunge să-și zugrăvească vechiul sălaș (în care a rotunjit cu ușurință sprințară mii de savuroase vocabule în cuvinte și expresii care să facă deliciul cititorului) printr-o formulare atît de sumbră: „cavoul meu”?
Postura sa, desigur neoficială, de lider al gazetăriei românești pe care mulți i-o recunoșteau nu doar pentru că era șeful CRP, ci și datorită incontestabilului său talent îl făceau intangibil, dacă nu de-a dreptul infailibil în „fortăreața” sa de la „Adevărul”, despre care puțini credeau că se va nărui într-o zi ca un biet castel de nisip. Că fortăreața „Adevărul” a reprezentat pentru el doar un „cavou” în care ar fi vrut să rămînă pînă la sfîrșitul zilelor n-a putut bănui nimeni, și mai curînd erau încredințați cu toții că d-l CTP ar putea reprezenta o carieră-etalon pentru toți tinerii condeieri care ar fi dorit să-i calce pe urme. Bucătăria internă a prestigiosului cotidian a arătat că lucrurile stăteau cu totul altfel, redactorul ei șef bazîndu-și poziția, pe care a crezut-o de neclintit, pe excelenta lui prestație, dar și pe cea a celor din imediata lui apropiere și cu care a fost convins că formează o echipă de neînlocuit. Un calcul care, însă, nu ia în seamă mecanismul impersonal, rigid și uneori chiar odios al economiei de piață, orb îndeobște la tot ceea ce numim valoare spirituală, opac la dimensiunile umane intelectuale și de conștiință ce caracterizează nobila activitate a scrisului. Un mecanism care nu are alt scop decît să scoată bani și din piatră seacă. Dacă cei rămași la cîrma respectivului cotidian în urma plecării lui CTP și a echipei sale vor reuși, sau nu, să-și sporească profitul, rămîne de văzut. In ceea ce mă privește, am serioase îndoieli. Dar asta contează mai puțin. Ceea ce contează este faptul că plecarea intempestivă a celor în cauză pare învăluită în fumul otrăvit al mașinațiunilor de culise – subtile și mîrșave în același timp, avîndu-l ca principal protagonist, după părerea lui CTP însuși, pe alunecosul, imprevizibilul și magistralul manipulator de cugete sărace cu duhul purtînd numele de Viorel Hrebenciuc. Dacă acest abil „Talleirand” pesedist a reușit o astfel de performanță, reușind să dinamiteze acea „redacție-redută” care părea să fie „Adevărul”, atunci orice altă redacție, a oricărui alt ziar din România, ar putea avea aceeași soartă. Nimeni nu se mai poate bizui pe talentul său, pe prestația sa – oricît ar fi de strălucită – din moment ce stabilitatea la un anumit ziar ține de cu totul alte calcule, ceea ce evident reprezintă o pierdere pentru calitatea actului gazetăresc în sine.
Acest eveniment ne-a dat, însă, posibilitatea de a cunoaște un alt CTP decît pe cel știut. Unul descumpănit, nesigur, ușor deprimat, marcat de melancolia cam lugubră a „cavoului pierdut”. O viziune
pe care n-am bănuit-o cu nici un chip a fi posibilă atunci cînd figura sa marțială, austeră își făcea simțită prezența pe sticla ecranelor televizoarelor, mărind în chip amețitor ratingurile acelor posturi care îl aveau ca invitat. Din păcate, acest Torquemada al gazetăriei românești – necruțător în sentimentele sale ca însuși faimosul Mare Inchizitor spaniol de odinioară a știut de multă vreme insinuările viclene ale hrebenciucului în bucătăria „Adevărului”, dar niciodată pînă la cele întîmplate nu s-a arătat prea deranjat de acestea. De ce abia acum, cînd?… Pe atunci, viziunile sale despre redacția „Adevărului” peste care trona ca un lider incontrolabil, era departe de a fi cele de „cobai”, ci mai curînd din cele mai roz sau, ca să-l reproduc întocmai, din cele mai rozalii. Că din această nuanță cromatică percepută ca fiind aceea a fericirii, a liniștei serafice – la care poate cu toții visăm uneori – nu rămîne mai nimic, pare să o confirme impetuosul și sagacele gazetar ajuns în postura la care nici în cele mai negre previziuni ale sale n-ar fi putut-o anticipa. Se pare, însă, că din trecutul său de „cavou” de la „Adevărul” doar guzganul s-a dovedit a fi rozaliu!…. (Horia Ioan POPESCU)ititorului) printr-o formulare atît de sumbră: „cavoul meu”?
Postura sa, desigur neoficială, de lider al gazetăriei ro

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!