Direcția județeană de asistență socială, serviciu public sectorial, aflat sub autoritatea Consiliului județean a preluat de la inspectoratul de stat teritorial pentru persoanele cu handicap care s-a desființat, atribuțiile acestuia privind acordarea și plata, de la bugetul statului, a drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor cu handicap din județ.
Pentru eliminarea disfuncțiilor și derularea normală a activității instituțiilor publice de protecție specială a persoanelor cu handicap din județ, în cadrul ședinței de Consiliu județean s-a propus reorganizarea și aprobarea regulamentelor de organizare și funcționare. Atribuțiile Consiliului județean de îndrumare, control și coordonare unitară a acestor unități se realizează prin Direcția județeană de asistență socială și compartimentele de specialitate din aparatul propriu.
În județul Bacău există 7 instituții pentru protecția specială a persoanelor cu handicap aflate în coordonarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap. Aceste centre se reorganizează ca instituții publice cu personalitate juridică, finanțate în continuare, prin bugetele locale, din alocații de la bugetul de stat, bugetul județului și venituri proprii.
Este de menționat că, în fundamentarea regulamentelor de organizare și funcționare s-au avut în vedere regulamentele cadru și au fost consultați primarii localităților cu privire la reorganizarea instituțiilor publice de protecție specială a persoanelor cu handicap.
Lasă un răspuns