Modificări semnificative în structura de personal a Primăriei Bacău odată cu schimbările produse, după alegerile din iunie, în conducerea administrației publice locale. Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, a anunțat că se lucrează în aceste zile la o nouă distribuție a personalului din cadrul Primăriei. „O nouă organigramă a personalului din Primărie va fi prezentată în cîteva săptămîni spre aprobare Consiliului Local. Am încercat să ținem seama de actualele nevoi ale administrației”, a declarat primarul. Una din schimbările avute în vedere de actuala administrație se referă la înființarea unor noi compartimente în cadrul Primăriei, care să atragă credite nerambursabile din fonduri europene. Primarul Stavarache a precizat că cei mai nimeriți pentru a ocupa acestei noi posturi sînt proaspeții absolvenți ai Universității Bacău sau cei ai Facultății de Administrație Publică de la Universitatea „George Bacovia”. Anunțata restructurare nu pare a fi o măsură prea liniștitoare pentru actualii funcționari din cadrul administrației locale. Primarul Stavarache a anunțat că după aprobarea noii organigrame, fiecare funcționar aflat la conducerea unui departament sau serviciu va trebui să dea, conform legii, examen pentru o nouă atestare pe post. (Elena SOLOMON)
Șefii din Primăria Bacău vor fi puși să dea examene
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.