Cîrnăciori rumeniți în ceaun, teleamea de oaie, vin roșu ca sîngele, din producția proprie, și țuică de tescovină, toate întinse generos pe masa așezată în mijlocul atelierului. într-o parte, pe un șevalet, o pînză preparată, numai bună pentru a găzdui culorile unei toamne tîrzii, așa cum se pricepe numai maestrul peisajului băcăuan. Ușa, deschisă ca întotdeauna, pentru toți cei dragi. Iar artistului toți colegii îi sînt dragi și nici unul n-ar avea motiv să-i poarte pică. Cam așa arăta atelierul pictorului Ștefan Pristavu în ziua serbării sfîntului Ștefan. Ca în fiecare an, artistul n-a putut să stea departe de locul unde a creat zeci, poate sute de picturi aflate astăzi în colecții particulare din toată lumea. S-a pregătit și i-a omenit pe toți cei care i-au trecut pragul. începînd de la colegii de breaslă și pînă la ziariști. A venit cîte unul, i-a băutut ușor la ușă, l-a îmbrățișat și nu a rezistat tentației de a gusta țuica, „de cazan, cumpărată de la un vecin, pescar, ca și mine”, după cum a explicat artistul. Și, după o gură de tărie, ce altceva mai bun decît un cîrnăcior preparat acasă, de sărbători, după o rețetă proprie, secretă. Iar la final, ca o încununare, un pahar, mai bine două, de vin roșu, băut pe nerăsuflate, după cîteva îmbucături de telemea. „De sfîntul Ștefan, ce să fac? Stau la atelier pînă la 16.00 – 17.00, după care mă duc acasă. Sună telefonul într-una și nu e frumos să răspundă doar soția. Așa că trebuie să fiu și eu acolo!”, a spus Ștefan Pristavu. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.