Sinaxar ortodox: Sfinții Apostoli, din cei șaptezeci: Sila, Crescent, Epenet și Andronic
Sinxar romano-catolic: Sfîntul Petru Cristologul
Duminică, 31 iulie
Sinaxar ortodox: Sfîntul și Dreptului Evdochim
Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Ignațiu de Loyolaă
„Cu milostenia și cu credința se curăță păcatele. Milostenie
socotesc nu pe cea adunată din silnicia și din jaful altuia, că aceea
nu este milostenie, ci cruzime și neomenie. Căci ce folos este a
dezbrăca pe unul și a îmbrăca pe altul? Chiar și toată averea altuia
de vom da, de nici un cîștig nu ne este nouă. Și dovadă este Zaheu
care, atunci cînd își făcea rugăciunea la Dumnezeu, a zis: «Voi
întoarce împătrit celor ce i-am năpăstuit». Iar noi, de mii de ori
năpăstuind și apucînd, socotim că ne rugăm lui Dumnezeu; dar,
oare, nu-L mîniem, încă și mai mult? Spune-mi, dacă ai fi adus la
altar un cal mort, trăgîndu-l din răspîntiile drumului, oare nu toți te-ar
fi gonit, ca pe un spurcat și un ieșit din minte? Deci, de ce nu te-aș
mustra? Că, dacă este adunătură din jafuri, nu este numai precum
calul cel mort, ci cu mult mai rău. Și tu faci același lucru, cînd, prin
cuvintele tale, făgăduiești lui Dumnezeu că te vei depărta de rele,
iar, prin obiceiurile cele rele, ajutorezi din jafuri pe cei ce n-au și,
așa, îți aduci jertfa ta la altar. Dar acum, nu este numai aceasta
singura greșeală, ci există una și mai cumplită decît aceea, că
necinstești sufletele sfinților. Că altarul, masa aceasta, este de piatră sau de lemn, și se sfințește și se curățește, iar acele suflete îl
poartă pe însuși Hristos și tu îndrăznești a trimite acolo, în ele, o
necurăție ca aceasta. Dar el zice că nu da ajutor din avuția aceea,
ci din altă avere curată. Sînt de rîs aceste cuvinte și glume. Precum
și într-un izvor curat cineva aruncînd gunoaie, tot izvorul îl face
necurat, așa și lăcomia, intrînd în bogăție, o strică. Pentru că, iată, s-a zis: «Din această pricină mai bine este a nu milui». De vreme ce
și Cain mai bine era să nu fi adus jertfă nicidecum, decît aducînd
jertfă proastă, să mînie pe Dumnezeu. Iar cel ce ajută, din cele
străine, cum nu-l va mînia pe Domnul? Că zice Dumnezeu:
«Jefuirea altuia este jefuirea Mea, iar nu din averea ta. Acela este
stăpînul averii aceleia, chiar dacă de mii de ori o vei ține tu pe ea.
Eu ți-am poruncit, zice Domnul, să nu jefuiești, iar tu cu jafuri Mă
cinstești”. Și oare nu-ți va zice ție: „Tu gîndești fărădelegea, că Eu
sînt asemenea ție. Mustra-te-voi și-ți voi pune înaintea feții păcatele
tale”. Să ne depărtăm de cele nedrepte și să le facem pe cele
drepte pentru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava,
acum și pururea și în vecii vecilor” – din învățăturile Sfinților Părinți despre milostenie. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.