Prima activitate pe acest an din cadrul Programului de Educație Medicală Continuă se va desfășura astăzi la Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Cu începere de la ora 12.00, la Clubul Medicilor din cadrul acestui spital se va derula un simpozion cu tema „Transfuzia sanguină”, la care sînt așteptați să participe specialiștii din secțiile Medicală (Interne), Anestezie-Terapie Intensivă (ATI), Chirurgie, Ortopedie și laboratoare, precum și medicii de familie din județ. „Am ales tema amintită și din punct de vedere profesional dar și deoarece din acest an s-a schimbat legislația privind organizarea centrelor de transfuzie sanguină. De aceea am invitat și un medic legist să prezinte un referat, pe lîngă alți specialiști”, ne-a declarat doctorul Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, vicepreședinte cu probeme profesionale al Colegiului Județean al Medicilor. Manifestarea de astăzi este creditată cu cinci ore de educație medicală continuă, pe care trebuie să o urmeze fiecare medic. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.