SINAXAR Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Una dintre cele patru sărbători mari închinate Maicii Domnului, alături de Nașterea Maicii Domnului, Bunavestire și Adormirea Maicii Domnului, este Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Numită în popor și Vovidenia sau Odovenia, este serbată la 21 noiembrie, în amintirea zilei în care, după tradiție, Sfinții Ioachim și Ana au adus pe fiica lor Maria, în vîrstă de trei ani, la templu, unde va rămîne pînă la vîrsta de 14 sau 15 ani, ca una care, încă înainte de zămislire, fusese hărăzită Domnului de către părinții ei.

Tradiția Bisericii ne spune că Sfînta Ana a născut pe Maica Domnului după multe rugăciuni înălțate către Stăpînul firii. Cînd avea trei ani, au luat-o părinții și au adus-o la templu. Arhiereul Zaharia a luat-o în brațe și a introdus-o în altar, acolo unde intra o singură dată pe an doar arhiereul. Sfînta Fecioară a petrecut acolo 12 ani, trăind sub supravegherea fecioarelor mai în vîrstă, lucrînd și citind Scripturile. La vîrsta de 15 ani a fost logodită cu dreptul Iosif, de 84 de ani, ca, sub chipul căsătoriei, să se păzească curată în lume. Astfel, Iosif logodnicul a slujit ca martor la Nașterea cea fără prihană a Domnului, cît și ca ocrotitor la fuga în Egipt și la întoarcerea de acolo la Nazaret, în pămîntului lui Israel.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă dintre sărbătorile Maicii Domnului și este de origine ierusalimiteană. Se pare că a luat naștere în secolul al VI-lea. La 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lîngă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sfînta Maria „cea nouă”. Conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăși Sfînta Fecioară, serbarea fiind închinată aducerii ei la templu. Era generalizată în tot Orientul înainte de secolul VII. Spre sfîrșitul secolului VIII, Sfîntul Andrei Criteanul asistă la această sărbătoare în Ierusalim.

În același secol, Sfinții Gherman I și Tarasie, patriarhi ai Constantinopolului, au ținut cuvîntări la această sărbătoare. În Apus, ea fost introdusă sporadic, probabil prin influența mănăstirilor grecești din Italia, mai întîi în Anglia (sec. XI), apoi în Franța, întîi la Avignon, la 1371 (la propunerea făcută papei Grigorie XI de către cancelarul Filip de Mezieres, fost ambasador papal în insula Cipru). Generalizarea ei în întreaga biserică Romano-Catolică se datorește abia papei Sixt IV, la 1472. Suprimată de papa Pius V, a fost reintrodudă definitiv de papa Sixt V, la 1585. (C.Gh.)