SINAXAR Miercuri, 1 ianuarie

Tăierea împrejur a Domnului și începutul unui nou an

Al doilea praznic împărătesc, urmînd firul istoric al vieții Mîntuitorului, este sărbătoarea rînduită în amintirea tăierii-împrejur după trup a Domnului nostru Iisus Hristos ca prunc, conform Legii Vechi, în a opta zi după naștere, cînd I s-a pus și numele de Iisus sau Mîntuitor. Ea cade totdeauna la o săptămînă după Naștere, adică în ziua de 1 ianuarie. Sărbătoarea nu este tot atît de veche ca cea a Nașterii. Totuși, ea era generalizată în secolul V (probabil după ce Crăciunul a început să fie serbat și în Răsărit la 25 decembrie). De atunci, se păstrează primele predici ținute cu prilejul ei, de către unii dintre marii predicatori ai secolului. În Apus, primele mențiuni despre serbarea ei sînt din Galia (sec. VI) și apoi de la Roma (sec. IX).

La început, creștinii posteau în această zi, pentru a se deosebi de păgîni, care, în aceeași zi, sărbătoreau pe Ianus, zeul păcii și al războiului, și începutul anului nou (Calendae Ianuarii, sărbătoarea Calendelor), care coincidea și cu sfîrșitul sărbătorii Saturnaliilor; iar în unele părți se serbau și Brumaliile, în cinstea lui Dionisios (Bachus), zeul vinului și al beției, numit și Vromius, precum și sărbătoarea numită Vota (în cinstea zeului Pan, zeul pădurilor). Toate aceste sărbători, foarte populare la păgîni, erau împreunate cu ospețe, petreceri zgomotoase, jocuri și obiceiuri indecente și imorale, împotriva cărora Sfinții Părinți din secolele IV- V au ținut cuvîntări fulminante. Asemenea obiceiuri păgînești au persistat multă vreme, chiar după biruința creștinismului, căci Sinodul Trulan (692) încă se vedea silit să ia măsuri împotriva lor. De altfel, unele dintre ele supraviețuiesc pînă astăzi (ospețele din noaptea Anului nou sau „Revelionul” și firitisirile de a doua zi).

Odată cu dispariția păgînismului și cu uitarea sărbătorilor respective, creștinii au încetat postul și au început să prăznuiască tăierea împrejur a Domnului cu bucurie, ca și pe celelalte praznice împărătești.

În aceeași zi, s-a adăugat cu timpul (chiar de la sfîrșitul sec. IV) și sărbătoarea Sfîntului Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a cărui liturghie se săvîrșește în această zi.

E totodată și începutul anului civil, pe care Biserica l-a tolerat, consfințindu-l prin serviciul Tedeum-ului, care se săvîrșește în biserici în această zi, după Liturghie. (C. Gh.)

Joi, 2 ianuarie

Pomenirea Sfîntului Silvestru, papă al Romei

Sfîntul Silvestru a luptat pentru răspîndirea drepte credințe într-o

vreme cînd Biserica era supusă presiunilor din pricina ereticilor. A

fost unul dintre cei care l-a îndrumat pe împăratul Constantin cel Mare să renunțe la obiceiurile păgîne. Totodată, s-a opus izgonirii din cetate a celor care se închinau idolilor, spunînd că „Dumnezeu nu voiește să vină cineva la Dînsul cu sila. Numai cel venit la El de

bună voie este primit. Nu se cade să prigonim pe nimeni, ci fiecare

este liber să creadă după voia sa”. A murit la adînci bătrîneți și a

fost îngropat în cimitirul Priscilei din Roma.

Vineri, 3 ianuarie

Sfîntul Prooroc Maleahi

Numele lui se tîlcuiește înger, adică trimis al lui Dumnezeu. A trăit

cu 500 de ani înainte de Hristos, într-o vreme de decădere a cinstirii

lui Dumnezeu. Profetul a arătat că Dumnezeu și-a pregătit „o jertfă

curată”, în numele tuturor neamurilor, care va fi jertfa Domnului

Hristos, și a pregătit, totodată, și „o întoarcere a inimilor la

Dumnezeu”, săvîrșită de un Înainte mergător al Domnului, care va fi

Ioan Botezătorul, cel cu duhul lui Ilie.

Sîmbătă, 4 ianuarie

Soborul Sfinților șaptezeci de Apostoli

Toți acești ucenici ai Domnului s-au ostenit, fiecare în felul său, să

smulgă pe oameni de la idoli, întorcîndu-i la cuvîntul lui Hristos. S-

au mutat către Domnul, îndurînd chinuri și prigoniri.

Duminică, 5 ianuarie

Sfinții Mucenici Teopemt și Teona

Sfîntul Teopemt a fost printre cei dintîi creștini prinși în timpul

prigoanei păgînului împărat Dioclețian. Nevoind a se lepăda de

credință, a fost aruncat într-un cuptor de foc, din care a ieșit

nevătămat. Apoi, a adus la credință pe vrăjitorul păgîn Teona, care-i

dăduse într-o zi otravă fără a reuși să-l omoare. Sfîntului Teopempt

i-a fost tăiat capul, iar pe Teona, care crezuse în Hristos, l-au

aruncat într-o groapă cu capul în jos și l-au îngropat de viu. (C. Gh.)