Sfînta Muceniță Iuliana a trăit în zilele lui Maximian, fiind originară dintr-o familie nobilă, care a logodit-o cu un sfetnic împărătesc, Elevsie. Cînd el a vrut să facă nuntă, Iuliana i-a cerut să devină întîi guvernator, după care se va căsători. După ce a obținut funcția, Iuliana i-a spus să renunțe la idolatrie și să devină creștin. Mîhnit, Elevsie i-a zis tatălui fetei gîndurile ei. Neputînd să o întoarcă de la credința în Hristos, a dat-o în mîinile judecătorilor păgîni. Aceștia, în ciuda amenințărilor și a ademenirilor, nu au reușit să o convingă să se întoarcă la credința în zei. Atunci, au supus-o la chinuri groaznice. Apoi au aruncat-o în temniță. În timp ce se ruga, Sfintei i-a apărut în față diavolul în chip de înger și a îndemnat-o să aducă jertfe zeilor pentru a scăpa de chinuri. Însă Mucenița l-a făcut de a spus singur, fără voie, cine era. Adusă din nou în fața judecătorilor, fericita Iuliana a fost aruncată într-un cuptor încins, dar a scăpat nevătămată. Acest lucru i-a convins pe mulți dintre păgîni să devină creștini. În cele din urmă, Sfînta a fost ucisă. Avea 16 ani cînd s-a logodit cu Elevsie, iar cînd s-a făcut mireasa lui Hristos, prin mucenicie, avea 18 ani.
Duminică, 22 decembrie
Pomenirea Sfintei Mucenițe Anastasia, vindecătoarea de răni
Sfînta Muceniță Anastasia a trăit la Roma, în vremea împăratului Dioclețian. Tatăl ei, Pretextat, era păgîn, iar mama ei, Fausta, creștină. Încă de copil, a fost crescută în dragoste de Hristos și în spiritul dreptei credințe. Murindu-i mama, a fost dată de tatăl ei după un bărbat păgîn. Pentru că nu putea trăi fără dragoste, Sfînta se prefăcea bolnavă și, deseori pe ascuns, se îmbrăca în haine sărace, ieșea în oraș și îi ajuta pe cei care se chinuiau pentru Hristos. Cînd bărbatul ei a înțeles ce făcea, a închis-o cu pază în casă. Sfîntei nu i-a rămas decît rugăciunea. Pînă în ziua cînd, în timp ce soțul ei era într-o călătorie, corabia în care se afla s-a scufundat și el s-a înecat. Rămasă liberă, Sfînta și-a împărțit averea la săraci și a slujit celor nevoiași. Într-o zi a fost prinsă de dregătorul Romei, care a poruncit să o întindă între patru pari, să o lege și să o ardă în foc. (C. Gh.)
Lasă un răspuns