SINAXAR Pomenirea Sfîntului Ioanichie cel Mare

Sfîntul Ioanichie a trăit în Bitinia, pe vremea cînd în Imperiul Bizantin a început lupta împotriva Sfintelor Icoane. A crescut într-o familie credincioasă și s-a îndeletnicit cu păscutul turmele de vite. La vîrsta de 43 de ani, a fost luat de oamenii împăratului și băgat la oaste. În scurt timp, a ajuns respectat și admirat pentru puterea lui. Însă diavolul l-a tras în lupta împotriva Sfintelor Icoane și Ioanichie arunca icoanele din biserici și prigonea pe cei ce se închinau înaintea lor. Dumnezeu l-a izbăvit printr-un călugăr care, fără să-l cunoască dinainte, i-a zis pe nume: „Fiule Ioanichie, dacă te numești creștin, pentru ce treci cu vederea icoana lui Hristos? Zadarnice sînt toate ostenelile faptelor tale cele bune, dacă nu ai credința cea dreaptă”. Cunoscînd că de la Duhul Sfînt s-a făcut aceasta, Ioanichie a căzut la pămînt și a cerut iertare. A renunțat la toată cinstea și mărirea pe care le i le-a oferit împăratul, și, după 24 de ani în slujba ostășească, s-a retras la muntele Olimpului. A învățat pe de rost Psaltirea și, timp de 12 ani, a trăit o viață pustnicească, după care s-a făcut călugăr. Sfîntul Ioanichie a primit de la Hristos darul de a trece rîul pe deasupra apei cu picioarele neudate, darul de a se înălța de la pămînt în timpul rugăciunii nu numai cu duhul, dar și cu trupul, darul de a putea fi de față, fără a fi văzut, și darul de a tămădui pe cei bolnavi. Ajuns la o vîrstă înaintată, s-a așezat într-o chilie, lîngă mănăstirea sa, pe muntele Antida, și a avut fericirea, de a fi părtaș la biruința cinstirii sfintelor icoane, împreună cu Sfînta împărăteasă Teodora și cu Sfîntul Patriarh Metodie. Sfîntul Ioanichie a murit în vîrstă de 94 de ani. (C. Gh.)