începe sarabanda mitingurilor la Rafo
• de săptămîna viitoare, sindicaliștii demarează procedurile pentru a organiza mitinguri n între timp, AVAS spune pe un ton din ce în ce mai belicos că nu recunoaște conversia datoriilor în acțiuni
Sindicaliștii de la Rafo au decis să demareze de la începutul săptămînii viitoare demersurile oficiale pentru a obține aprobările necesare organizării de mitiguri. Conducerea sindicatului de la Rafo susține că a fost nevoită să treacă la astfel de metode de luptă sindicală pentru că nu mai poate controla reacțiile oamenilor din rafinărie. Potrivit lui Ion Marian, liderul de sindicat din societate, salariații aproape că nu vor să mai audă de nici o negociere cu guvernanții care în particular asigură pe toată lumea că nu au de gînd să închidă rafinăria, iar pe de altă parte, în fața presei, strigă ca din gură de șarpe că Rafo trebuie închisă. „Conducerea organizației de sindicat aproape nu mai poate da nici o explicație salariaților prin care să-i convingă asupra faptului că Rafo nu se va opri și că ei nu vor rămîne șomeri. Acesta este motivul pentru care vom organiza un miting la care vor participa aproximativ 1.600 de oameni”, spune Ion Marian. El mai spune că parlamentarii de Bacău, mai precis senatorul Ion Aron Popa, a militat pentru a obține o întrevedere cu premierul Tăriceanu, iar demersurile sale au avut succes. Așa că în cursul săptămînii viitoare, o delegație compusă din reprezentanții acționarilor, ai administrației și ai organizației de sindicat vor pleca la București într-o ultimă încercare de a obține un răspuns clar și definitiv cu privire la soarta Rafo.
AVAS nu recunoaște conversia
De cealaltă parte, asaltul comunicatelor oficiale privind intenția instituțiilor statului în legătură cu Rafo continuă cu declarația de ieri a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, (AVAS). Prin aceasta, instituția patronată de Gabriel Zbîrcea își reafirmă indignarea cu privire la îndrăzneala Rafo de a se ține pas cu pas de prevederile planului de reorganizare. „Așa zisa conversie a creanțelor în acțiuni nu este decît o încercare a acționarului majoritar de a arunca în sarcina statului datoriile uriașe ale Rafo și de a acoperi în acest fel de răspunderea juridică a reprezentanților acționarului majoritar. Ceea ce reprezentanții Balkan Petroleum ascund în mod deliberat este faptul că vînzarea acțiunilor rezultate din conversie nu se va putea face niciodată la valoarea la care s-a facut conversia, de 25.000 lei pe acțiune. Valorificarea ulterioară a acțiunilor obținute din conversie nu s-ar putea face decît la un nivel inferior acestei valori nominale, diferența reprezentînd tocmai pierderea pe care AVAS și ceilalți creditori bugetari ar urma să o suporte în această situație”, se spune într-un comunicat al AVAS. Poziția acestei instituții nu îl mai miră pe directorul general al Rafo. „Vă spun mai întîi că mie îmi expiră contractul de administrare la Rafo în luna septembrie a acestui an, așa că nu pot fi acuzat că țin partea unuia sau altuia dintr-un interes oarecare. Cert este un singur lucru: există cinci oferte pe masa AVAS de achiziție a acțiunilor. N-au decît să le ia la puricat pe toate și să vadă care este cea mai bună varinată. Chiar dacă, să presupunem că nu le vor putea vinde la prețul nominal, trebuie însă să fie conștienți de faptul că vor obține mult mai puțin, sau aproape nimic dacă rafinăria va intra în faliment”, a conchis Petru Ivașcu, directorul general al Rafo. (Mirela ROMANEȚ)cinci oferte pe masa AVAS de achiziție a acțiunilor. N-au decît să le ia la puricat pe toate și să
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.