în pofida eforturilor depuse pentru a ține în frîu datoriile, conducerea anterioară a Spitalului Județean de Urgență (SJU) nu a reușit decît în parte acest lucru. Astfel, spre deosebire de perioadele anterioare cînd mai multe spitale publice din județ intrau în următorul an cu restanțe (datorii neachitate în termenul legal) mai mari ori mai mici la furnizori, de această dată doar SJU se află într-o asemenea situație. La începutul acestui an, unitatea medicală avea de achitat la furnizori facturi în valoare de 8.900.000 lei. Din această sumă mai mult de jumătate, adică 4.600.000 lei, reprezintă facturi la care termenul legal de plată a fost depășit. Cele mai mari restanțe sînt la medicamente, la care termenul de achitare este de 180 de zile. „Sînt destul de mari datoriile, dar ne-am propus să le stingem cît mai repede posibil. Vrem să intrăm la toate în termenul legal de plată. Deja la alimente, la care termenul este de 60 de zile, am început achitarea. în lunile următoare vom plăti alte datorii, astfel ca la medicamente să încheiem pînă în iunie”, declară Dan Stoica, managerul SJU, din 22 decembrie 2006.
La celelalte spitale, datoriile, în termenul legal de plată
La toate celelalte spitale, chiar dacă ele au de plătit la furnizori sume mai mari ori mai mici, acestea se află în termenul legal de plată. La Spitalul Municipal de Urgență Moinești lucrurile stau și mai bine. „Nu avem nici o datorie. De trei ani noi sîntem cu plata la zi a facturilor”, ne-a declarat doctorul Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Moinești. în schimb, Spitalul Municipal Onești are de dat 1.318.840 lei la furnizori (638.000 lei pentru medicamente), dar și în cazul lui toate facturile pe care trebuie să le achite sînt în termenul legal de plată. „Nu avem nici una care să fi depășit acest termen. Suma pe care o avem de plătit este cam aceeași ca la începutul anului trecut”, afirmă Elena Butnăruș, directorul financiar-contabil al spitalului oneștean. Surprinzător, chiar și Spitalul Orășenesc Buhuși, care, se știe, are parte de un sprijin financiar extrem de modest din partea Consiliului Local al acestui oraș, se apropie de stingerea datoriilor, pentru facturi situate în termenul legal de plată. „Nu avem nici una cu termenul de plată depășit. Avem de achitat vreo 300 milioane lei vechi pe facturi care sînt în termen. Le vom plăti în această săptămînă”, declară doctorița Elena Mazilu, managerul Spitalului Buhuși.
Restanțele pot lăsa managerul fără scaun
Pentru managerii spitalelor achitarea la timp a facturilor reprezintă una din priorități. Și aceasta pentru că de anul trecut, noua lege a spitalelor prevede obligații foarte dure pentru managerii acestora. Contractul de management, stabilit prin ordin al ministrului sănătății publice, pe care ei l-au semnat menționează printre altele că răspund de respectarea disciplinei economico-financiare la nivelul secțiilor și compartimentelor, urmăresc execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe acestea. Pentru nerespectarea prevederilor legale și daunele produse spitalului prin orice acte contrare intereselor acestuia, managerul răspunde civil, contravențional, material sau penal. El trebuie să prezinte trimestrial și anual activitatea medicală, precum și execuția bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului. Dacă nu realizează indicatorii de performanță prevăzuți în contract, care se referă inclusiv la indicatorii economico-financiari, la un an poate fi revocat din funcție. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.