În prima etapă a diviziei naționale din seria I A la volei junioare, desfășurată în sala Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni, voleibalistele de la CSS Onești au obținut victoria cu 3-0 în fața
echipei CSS „Nicu Gane” din localitate. Elevele antrenate de prof. Laurențiu Popescu au cîștigat primul set cu 25-7, impunîndu-se în fața gazdelor în doar 15 minute. Superioritatea tehnică a voleibalistelor oneștence a fost vizibilă și pe parcursul celui de-al doilea set, pe care și l-au adjudecat, după 17 minute, cu 25-15. Și în setul al treilea, prestația elevelor antrenorului Laurențiu Popescu a fost una deosebită, ele reușind să cîștige și acest set cu 25-13, după numai 17 minute de joc.
Ana Spătaru, Ana Cimpoieșu, Nicoleta Moraru, Anca Băgău, Daniela Vasile, Ana Boantă, Sabina Szabo, Anca Fotescu și Diana Zdrobiș au reușit să obțină în primul lor meci din noul sezon competițional o victorie categorică. Programul competițional se anunță destul de încărcat. Astfel, în sala de sport a Colegiului
Tehnic „Petru Poni” din Onești, voleibalistele clubului oneștean vor juca, pe 3 octombrie, cu LPS Piatra Neamț, pe 24 octombrie cu CSS Botoșani, pe 31 octombrie cu CSS Fălticeni și pe 14 noiembrie cu CSS Unirea Iași. (Cătălin BUZINCHE)
Lasă un răspuns