Ștefan RADU

Urmează vreo doi ani în care vom vota continuu: ba pentru europarlamentare, ba pentru consiliile locale și primării, ba pentru Parlament și nu în ultimul rînd pentru Președinție. Dacă mai adăugăm și eventualele referendumuri – că tot le-am prins gustul… – și „consultări ale comunităților” ajungem la concluzia că agitația pe plan politic va fi maximă. Părerea generală este că, în asemenea contexte, presa jubilează. Subiectele de interes public vor fi la tot pasul, iar publicitatea electorală poate reechilibra bugetele editorilor.
Teoretic, mass-media este o afacere care se poate încadra în zona serviciilor: jurnaliștii vînd informații către cei care au nevoie de ele. Identifici care este cererea pieței, ce potențial are și vinzi cît mai mult. în realitate, anii din urmă a dovedit că editorii gîndesc altfel. Mulți oameni de afaceri cu pretenții politice și-au cumpărat „jucării” media pentru a le folosi în lupta electorală. Au impresia că dacă dețin un ziar, două, un post de radio și vreun post anonim de televiziune deja publicul este la picioarele lor. Nu au învățat mai nimic din experiențele din 2000 și 2004. De exemplu, precedentul primar a avut – în acest domeniu – de toate. Din păcate, nu i-a folosit prea mult deoarece presa este o armă perversă: prost administrată, se poate întoarce împotriva ta. Cu trei știri și-un reportaj prostești doar pe cei care vor să fie prostiți. Eșuată între afacere și propagandă, presa din România se plînge de audiența redusă și lipsa de încredere din partea publicului.
Atît jurnalismul cît și propaganda politică sînt științe serioase. Pe cît de antagonice par, pe-atît de „înfrățite” se manifestă. Dacă ziariștii au obligația de a informa corect și complet, fără a „prelucra” realitatea, propagandiștii au misiuni contrare. Prin omisiune sau exagerare – de exemplu – favorizează transmiterea unor mesaje partinice. Și unii și alții sînt profesioniști (sau ar trebui să fie) și își asumă acțiunile. în ambele cazuri putem vorbi de eficiență și rentabilitate. Primii – jurnaliștii – scot banii de publicul consumator de informații, ceilalți au contracte directe cu actorii politici (în general). Cînd cele două fronturi se amestecă, pierde toată lumea. A clama loialitatea față de public și moralitatea inflexibilă pe prima pagină, iar în pauza dintre două lecții de deontologie faci înțelegeri de culise pentru ca sute de milioane să-ți intre în propriul buzunar înseamnă escrocherie la adresa publicului de bună credință. însă așa cum spuneau niște „profesioniști”, cititorii sunt, uneori, mai deștepti decît noi… Ghiveciul propagandistico-jurnalistic ucide orice demers formativ. Pentru că – în esență – și presa și propaganda își propune formarea unei anumite atitudini a publicului. Cînd clientul – cumpărătorul de informație și opinie – se revoltă, falimentează și presa, și propaganda. Fiecare va face după cum îl taie capul, iar editorii care au investit cu gîndul ascuns de a avea oarece profit electoral vor descoperi că au luat de două ori țeapă: și la portofel, și la urna de vot. Mai simplu și mai cinstit ar fi să-și declare fiecare orientarea și intențiile partinice. Am avea de-a face, atunci, cu un contract cinstit pe care noi, subiecții pieței de desfacere, l-am semna sau l-am respinge pînă la o nouă ofertă de nerefuzat. Iată de ce eu mă îndoiesc de faptul că, după lungul șir de campanii care se apropie, mas-media va ieși mai întărită, mai stabilă financiar și mai credibilă. întrebați profesioniștii!… Helvetica-R nsiliile locale și primării, ba pentru Parlament și nu în ultimul rînd pentru Președinție. Dacă mai adăugăm ș

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!