ȘTEFANIADA „Dumbrava roșie” de la Bacău

…Oastea regală fu greu vătămată de oștenii lui Ștefan

O „Dumbravă Roșie” și la Bacău?

La 15 mai 1418, Alexandru cel Bun întărește lui Văscan și tovarășilor săi „satul Șărbești, la Dumbravă, unde le sînt casele cu toate hotarele sale cele vechi”. (D.R.M.A.T. nr.44). Se admite că satele cu hotarele „din vechi” au existența antedocumentară de circa 100 de ani. Aceeași dumbravă, în hotărnicia Iteștilor, din 1817, se numește Dumbrava Roșie. Hotarul vechiului sat Itești (azi numit Brad) mergea spre răsărit, pe muchea dealului, prin Dumbrava Roșie, prin capul moșiei Bogdana mănăstirească (Uricarul, vol.XX, p.384-389). Cu ocazia unui proces între răzeșii de Berești și Pădureni cu proprietarii moșiei Șărbești, se menționează „Drumul mare” prin Dumbrava Roșie, care drum mergea „la Ocnă, la Odobești” și la Bacău, din vechime (Gh.Ungureanu, „Un document inedit de la Alexandru cel Bun” în Rev. arhivelor, nr.2/1967, p.343-344).

Pentru cine cunoaște situația geografică din aceste părți nu există îndoială că Dumbrava Roșie „de mai gios de Roman” este aceea dintre Itești și Șerbești-Bacău.

Despre „Dumbrava Roșie” va scrie și Vasile Alecsandri „un poem istoric”, dar și istoria expediției polone în Moldova. Iată ce consemna el: „Regele Albert, după învoirea ce făcuse cu frații săi, regele Ungariei și ducele Litvaniei, în conferința de la Leutschau, cercînd a-și împlini gîndul asupra domnului Ștefan a Moldovei (conferință în care se dezbătu despre stîrpirea românilor: super extirpatione Valachi), chemă la arme toată Polonia, Galiția, Mazovia, pe Ioan de Tiffen, magisterul Prusiei, iar mai ales pe Alexandru, ducele Litvaniei, cu toată nobilimea litvană. Deci cu multă oaste de mercenari pedeștri și călăreți, el plecă de la Leopol spre Moldova la 26 iunie. Acea nefericită espediție fu preînaintată de următoarele pronosticuri: Două sute de boi, apucîndu-i un vîrtej înfricoșat la ieșirea din Leopol, se împrăștiară în toate părțile; unii căzură în șanțurile suburbiei, iar ceilalți cu greu se putură găsi și aduna. Cînd regele trecea un rîuleț, calul său de mînă se poticni și se înecă. Un oarecare Sropski, nobil de neam, dar cam nebun, de mai multe ori strigă în Leopol cu spaimă, prevestind pieirea polonilor. Fulgerul, căzînd asupra taberei, ucise pe un nobil și 12 cai. Preotul, servind dinaintea regelui, scăpă gios sfintele taine (…) Și, cu toate aceste înspăimîntătoare întîmplări, departe de a să lăsa de păcate, oastea petrecea în libertate cu muieri, și însuși șefii, nu numai noaptea, dar și chiar la lumina zilei, se desfătau în baie și în beție, dismierdîndu-se în brațele femeilor.

Creslau Curozwanski, nobil de Roza, decan de Cracovia, și Padlowski de Przytyk, castelanul Radomiei, au fost trimiși soli cătră Ștefan-vodă, pentru ca să ceară libera trecere prin țară a oastei leșești, cercînd a-l înșela că expediția lui Albert ar fi menită în contra turcilor. Asemine misie au avut și Matei Lonzinsli, episcopul Cameniței.

Albert începu războiul asediind și bombardînd Suceava, însă nu reuși a lua orașul, ci pierdu multă oaste și timp în zadar. Oastea leșească se retrase prin codrii Bucovinei, avînd în mijloc pe regele bolnav și dus pe un leagăn; însă acolo moldovenii, ascunși între copaci, se izbiră ca lupii asupra leșilor și le făcură multă stricăciune. Periră atunci mulți din neamul lui Toporski (unul din cele mai vechi din Polonia), doi Tenczynski, Nicolai, palatinul Galiției, și Gabriel de Moravița etc.

Tot atunci un contingent de cruciați prusieni, urmînd după armata regală, fură atacați de hatmanul Boldur, risipiți, și cîți scăpară de moarte fură robiți.

Acea oaste regală, în care se aflau magnații Poloniei, fu răuvătămată de oamenii lui Ștefan!

Matei Miechovski zice: „O! Ștefan, bărbat triumfal și victorios, care biruiși pe toți regii înveninați! O! Om fericit, care te bucurași de toate darurile pe care natura le dă altora numai în părți, unii fiind înțelepți cu viclenie, alții viteji cu sublima virtute a dreptății, alții iar norocoși contra dușmanilor, tu singur le avuși hărăzite ție toate deodată: just, prevăzător, viclean, biruitor asupra tuturor adversarilor! Nu degeaba cată a fi numărat printre eroii secolului nostru!” etc. (Arhiva istorică a României).

Aceste fapte sînt relatate de Matei Miechovski în „Istoria lui Ștefan-vodă”; iar prințul D. Cantemir, adeverind legenda populară, zice: „Ștefan V., prințul Moldovei, bătînd oastea leșească la Cotnar, unde crește vinul cel lăudat, cu totul o au stins; numai 15.000 au prins vii, pre carii i-au pus în jug și i-au silit de au arat în lung două mile, în lat o milă de pămînt, în care arătură tot prin leșii aceia au sămănat două păduri ce și pînă astăzi se numesc, de poloni, Bucovina, iar de moldoveni, Dumbrava roșie, sau păduri roșii, pentru că s-au sămănat și sădit cu sînge leșesc”.

„Pe timpul bărbăției au prins Ștefan cel Mare, / O oaste de năvală și-au pus-o ca să are, / Iar pămîntul negru, cu sînge-amestecat, / Spre lungă pomenire el ghindă-au semănat!” (Eugen ȘENDREA)