• șomerii și pensionarii cu un venit mai mic decît cel minim garantat și beneficiarii Legii 416 beneficiază de o reducere cu 50% a abonamentului pe mijloacele de transport în comun ale societății Transport Public
Aproximativ 3.000 de băcăuani vor putea beneficia în acest an de subvenții din partea Consiliului Local pentru plata a 50% din contravaloarea abonamentelor de călătorie cu mijloacele de transport în comun ale firmei Transport Public. De aceste facilități beneficiază șomerii și pensionarii cu un venit mai mic decît cel minim garantat și beneficiarii de ajutor social. Din cei 2.983 de băcăuani care au parte de aceste facilități, 2083 sînt șomeri, 400 primesc bani pe Legea 416, iar 500 dintre ei sînt pensionari. Pentru acordarea acestor facilități, din bugetul local al municipiului Bacău vor fi alocați lunar în jur de 200 de milioane de lei, fapt care reprezintă un sprijin financiar anual de aproximativ 2,5 miliarde de lei.
Nu este, însă, singura subvenție pe care firma Transport Public o va primi din partea Consiliului Local. Respectiva societate va primi în cursul acestui an din bugetul local încă alte 4,6 miliarde de lei. Suma reprezintă contravaloarea abonamentelor ce vor fi asigurate pentru mai bine de 2.500 de persoane cu handicap din Bacău, precum și pentru însoțitorii acestora care au primit dreptul să circule gratuit pe mijloacele de transport în comun ale societății. Măsura, adoptată de consilierii locali în penultima lor întrunire din anul trecut, a venit ca o continuare a dreptului de a circula gratuit pe mijloacele de transport în comun.
Acordarea acestor sume din bani publici către o societate privată nu a fost lipsită de dicuții în Consiliul Local. Răspunsul primit de consilierii locali care au contestat această măsură a fost că firma Transport Public a fost singura societate de transport public care s-a arătat dispusă să ofere aceste facilități persoanelor cu handicap din Bacău. Consilierul local PSD Neculai Șutu, directorul societății Transport Public, ne-a declarat că toți banii care vor veni din bugetul local în contul acestor subvenții vor fi alocați numai pe baza unei evidențe stricte a solicitărilor de abonamente, care va fi prezentată lunar administrației publice locale. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns