Un ordin recent al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care aduce modificări în ceea ce privește procedura de verificare a concediilor medicale depuse la CAS de către angajatori, impune un termen maxim de soluționare a cererilor de plată a concediilor. Practic, obligă CAS să analizeze și să deconteze concediile medicale în cel mult două săptămîni, termen greu de respectat însă, după cum reclamă reprezentanții CAS Bacău. „Pe Compartimentul Concedii lucrează doi oameni pentru 8.300 de agenți economici în tot județul. Am făcut adresă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și am explicat această situație, faptul că fizic suntem în imposibilitatea de a respecta termenul legal de 15 zile pentru soluționarea cererilor angajatorilor. La PF-uri și AF-uri, cei care nu au volum mare de angajați, nu sunt probleme. Cel mai greu e la marii agenți economici care au mulți beneficiari de concedii medicale și, pe deasupra, nici măcar nu calculează corect. De exemplu, Rafo a depus într-o lună o cerere pentru 500 de concedii”, explică dr. Mihai Ichim, purtătorul de cuvînt al CAS. La această dată, sunt înregistrate la CAS 930 de cereri de plată, unele dintre ele mai vechi de un an. Dr. Mihai Ichim spune însă că de vină pentru această situație nu e CAS ci angajatorii care au venit tîrziu să-și înregistreze cererile. „Ordinul prevede și pentru angajatori termen limită de depunere a cererilor, respectiv pe 25 a lunii următoare înregistrării concediilor, dată la care trebuie să facă și plata către salariați. Cererile sunt soluționate în ordinea înregistrării lor la CAS. Prin urmare, cine întîrzie are de așteptat mai mult pînă se decontează sumele”, spune dr. Ichim. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.