Instalație de sonorizare, cameră de luat vederi pentru monitoare, cameră de identificare infractori, videorecorder, modem, imprimante laser și multifucționale. Sînt doar cîteva dintre cele 17 electronice de birotică ce au fost donate în aceste zile de Consiliul Local Bacău, Poliției Municipiului Bacău. Administrația publică băcăuană a intenționat ca prin darea în administrare și folosință gratuită a unor astfel de echipamente electronice de ultimă tehnică să contribuie la dezvoltarea sistemului informațional al poliției municipiului. Totodată, se intenționează ca prin conectarea rețelelor locale ale secțiilor de poliție cu rețeaua de la reședința poliției municipiului să se dezvolte viteza de lucru și capacitatea de procesare a datelor pe calculatoare server. Nu este pentru prima dată cînd administrația publică locală sprijină poliția municipiului cu tehnică de calcul. În vara anului 2002, alte 60 de echipamente de birotică în valoare de aproximativ un miliard de lei au fost date spre administrare gratuită poliției municipiului de către Consiliul Local Bacău. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns