ȚI-I GĂSI BACĂUL!

Spirit modern și original

• Badea Pletea (Corneliu Budu) și „așchiile” sale

M. COSMESCU DELASABAR

Corneliu Budu, feciorul cel mare al lui Iancu Gheorghiu Budu (Băcăuanu), a fost menționat, și el, alături de tatăl și frații săi, în Anuarul Presei Române din 1908. Caracterizat de nepotul său, Dumitru Rudeanu, în „Muzeul familiei”, drept „un bun poet, vechi colaborator al «Revistei Nouă» a lui Hașdeu, colaborator și la «Românul» lui C. A. Rosetti”, Corneliu Budu (1862 – 1925) „a ținut un moment concentrată atenția lumii culte românești asupra lui”, în special cu volumul de versuri „Așchii” (Edit. Minerva, 1905). Volum în care „prefața” și-o scrie singur, ca un autoportret: „Am scris versuri atunci cînd studiam matematicile; cum se împăcau ele cu cifrele – treaba lor! Mi-aduc aminte numai că, pe caietul de Algebră, scriam versuri, iar pe cel de versuri, ecuații… De altfel, eu m-am considerat totdeauna, pe lume, ca un spectator, venind cine știe de unde, și ducîndu-se, nici el nu știe unde…”.
De fapt, Corneliu Budu „își găsise Bacăul” urmînd cursurile primare și liceale la școlile din acest oraș, după care obține două diplome de licență: în inginerie și avocatură. La gimnaziul din Bacău a revenit ca profesor suplinitor de matematică, precum frații săi, mai tîrziu. Dar momentul cel mai important din viața lui, ca „un bun poet”, este colaborarea la „Gazeta gazetarilor”, număr unic și festiv, din 9-11 sept. 1890, în care semnează prima sa poezie: „La mormîntul lui Eminescu”, dedicată „Luceafărului” poeziei românești la un an după trecerea sa în neființă: „Azi în jurul lui ne strîngem,/ Pleava toată, nu să-l plîngem; / Cîți n-or vrea, cu bucurie/ în sicriul lui să fie…”; poezie ce amintește de „La mormîntul lui Arune Pumnul”, a lui Eminescu, pe care îl va urma în creația sa poetică din volumul Așchii, preluîndu-i temele, întrebările și sentimentul de tristețe și nostalgie cu același motiv filozofic: „fugit irreparabile tempus”, ca în poezia „Ce-o să-ți pese?”: „Ce-o să-ți pese dacă-i toamnă/ Și pier toate, dacă încă/ Insurești și tu – și anii/ Din nainte-ți se mănîncă?”. Și întrebările mai stăruitoare continuă, căpătînd sensuri metaforice și filozofice: „Infinitul mic măsoară-ți/ Și gîndește-te la tine;/ Mii de lumi roiesc sub soare/De cu noapte izvorîte;/ Trecătoare ele-aleargă/ La pădure, ori în baltă/ Și apoi cît noroi ascunde/ Necosita iarbă-naltă?”.
Ca și Eminescu, în poezia „Cu mîinile-ți adaogi”, pentru Badea Pletea „Zilele se scurg/ Spre gălbui amurg/ Una cîte una/ Și se trec, se strîng/ Dintr-al lumii crîng” („Cînd răsare luna”). Iar gînduri de noapte se întîlnesc și în poeziile: „Trista pace”, „Năluciri” sau „Poate”; în aceasta din urmă folosind prozodia lui Șt. O Iosif: „Singuratic/ Și lunatic/ Plec atunci în nopți de toamnă/ Pe cînd luna,/ Totdeauna/ Gîndurile mele, doamnă,/ Mi-o arată/ Totodată/ într-o negură de vise/ Ce se-ntunec/ Ne-nțelese și nescrise/ Și cînd trece/ Noaptea rece,/ Luna-n dealuri să apuie,/ Aștept, iară/ Să răsară/ Poate-ar vrea/ Ca să mi-o spuie”.
Eminescian ne apare Corneliu Budu și-n ceea ce privește imaginea iubitei, ca în poezia „Parc-o văd”; „Parc-o văd cum trece încă,/ Pe sub tei cu crengi plecate/ S-o alinte parc-anume:/ Și în mersu-i s-o arate/ Cum se leagănă și trece/ Visătoare și senină/ Parcă-i numai ea și umbra-i/ Pe aleea din grădină…”.
Spiritul modern și originalitatea poetică se desprind chiar din poezia care dă titlul volumului: „în așchii”, în care „unde albe, unde negre” (zilele și nopțile) anunță estetica simbolistă; ceea ce nu înseamnă aderarea poetului la noua direcție, dar nici că o respinge…
Amintind și de placheta de versuri (16 pagini) intitulată „Războiul Păcei – 1913” – la care a participat – avînd ca dedicație: „Sărut mîna, mamaie!”, dedicată mamei sale (Pulcheria Budu) ca un elogiu adus țăranului român, dar și frăției dintre ostașii români și bulgari. Cît despre criticii poeziei sale, Corneliu Budu scria în „prefața” „Așchiilor”: „Slavă Domnului! Cum e și vecinul de-al dracului! Unul cîrtește, cînd l-ai ospătat, că a ieșit flămînd; altul, că i s-a aplecat… Am dat și eu ce-am putut, și să le fie de bine…”. Vorba fratelui său, Petru Budu: „Așchia nu sare departe de tăietor”, dacă ne gîndim la tatăl lor, Iancu Gheorghiu Budu, autorul volumului de versuri intitulat „Din plîngerile mele”.centrată atenția lumii culte românești asupra lui”, în special cu volumul de versuri

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!