Medicii și pacienții aflați, duminică seara, la serviciul de Urgențe al Spitalului Județean din Bacău au trăit momente de coșmar. Un scandal cum nu s-a mai pomenit a fost provocat de peste 60 de țigani. Aceștia s-au luat la bătaie între ei, după ce au lăsat însă în grija medicilor doi pacienți. Mai bine de o oră, rromii au blocat Unitatea de Primire Urgențe și au pus stăpînire pe holul spitalului. Totul a pornit de la o petrecere a rromilor, dar care s-a încheiat dramatic. „Aceștia au adus o mireasă înjunghiată și un membru al clanului Stănescu lovit la cap. Cele două tabere s-au luat la bătaie în spital. Cadrele medicale au chemat agenții de pază de la firma Prodbac, unde avem încheiat un contract prin care se asigură protecția cadrelor medicale. Apoi s-a făcut apel și la poliție, ca să-i împrăștie pe recalcitranți și să se restabilească ordinea în unitate”, ne-a declarat medicul Leonard Roșu, director general al spitalului.
Bolnavi și doctori, ascunși pe unde-au putut
De teama furiei țiganilor, pacienții care așteptau să fie consultați au fugit care-ncotro și s-au încuiat împreună cu medicii și asistentele prin cabinete. Unii au stat împreună cu medicii în cabinetele închise, iar alții s-au ascuns în băi sau, pur și simplu, au rupt-o la fugă la etajele unității. „Este inadmisibil să se întîmple așa ceva! Dacă în perioada aceasta venea o urgență majoră, pacientul murea cu zile pentru că nu se putea intra la Urgențe. Este o problemă de risc vital, care trebuie să se rezolve. Mai ales că nu este prima oară cînd se întîmplă așa ceva. O întîrziere de cîteva secunde, din cauza unor rromi care blochează accesul la Urgențe, poate duce la moartea unui om nevinovat. Problemele dintre ei trebuie rezolvate în afara unității”, a mai spus doctorul Leornard Roșu.
Doctorii se tem să nu fie bătuți
Medicii și asistenții de la Urgențe stau mereu cu frica în sîn că pot fi agresați la locul de muncă. Și în istoria spitalului au fost cazuri în care cadrele sanitare au fost altoite bine. De teamă să nu fie agresați de țigani, atunci cînd merg pe stradă, cadrele medicale s-au ferit să povestească pățania de duminică seară. Dar teama din sufletul lor este permanentă. în plus, și pacienții care vin la spital cu diferite boli sînt supuși unui stres suplimentar, și în loc să își vadă de sănătate trebuie să caute locuri unde să se ascundă. „Cu ce mă ajută pe mine că se scrie la ziar, dacă eu mă simt amenințat?! Pe stradă sau aici, tot singur lucrez”, ne-a spus, vizibil marcat, un angajat de la Urgențe.
Paza bună trece primejdia țigănească
în fața situației limită, conducerea Spitalului Județean a decis să înăsprească măsurile de protecție în spital, atît pentru pacienți, cît și pentru angajați. „Am luat legătura cu șeful Poliției de la municipiu, comisarul Năstase, și mi s-a promis că dacă vor mai avea loc astfel de incidente se va interveni în forță, chiar apelîndu-se și la jandarmi și mascați”, a mai spus directorul spitalului. Mai marii unității se gîndesc însă să extindă contractul cu firma de pază Prodbac și chiar să instaleze un punct de pază, cu un agent, la Urgențe, care să vegheze asupra liniștii pacienților și cadrelor sanitare.
Una peste alta, asaltul rromilor în spital s-a prelungit și ieri dimineață. La etajul doi al unității, unde se află compartimentul de Neurochiorugie și este internat membrul clanului Stănescu cu un traumatism cranio-cerebral, țiganii au împînzit culoarele. De data aceasta, vizitele s-au desfășurat în liniște, fără să îi mai bage în sperieți pe doctori și bolnavi. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.