Opt rromi corturari dintr-o șatră nomadă au ajuns în stare gravă la Spitalul Județean după ce au consumat carne de oaie alterată. Aceștia au fost aduși cu mașinile Salvării, la solicitarea lor, dar după ce au ajuns la spital au refuzat tratamentul medicilor și au provocat un adevărat scandal în unitatea medicală. „Rromii sînt din zona Dărmănești, dar nomazi. Ei au plecat spre Parincea, de unde au cumpărat o oaie pe care au fript-o la grătar. Prima zi nu au avut nimic, dar a doua zi au mîncat din resturile de carne, lăsate la căldură și la scurt timp au început să se simtă foarte rău”, ne-a declarat medicul Marin Buștuc, director executiv adjunct la Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău. La spital a ajuns toată familia, de la copii de un an și ceva pînă la cei mai în vîrstă. Ei acuzau dureri abdominale, vărsături, grețuri, amețeli, scaune apoase și erau foarte deshidratați. Medicii de aici au avut mari probleme cu ei cînd au vrut să îi interneze. Adulții nu aveau asupra lor nici un act de identitate necesar la internare și, mai mult, la întrebarea cum îi cheamă, toți răspundeau în cor „Stănescu”. Doctorii au vrut să afle întregul nume și atunci au avut surpriza să afle că unul era „Mercedes”, altul „Mașin”, „Autogen”, „Opel” sau „Omega”.
După îndelungi discuții, țiganii care au chemat salvarea să îi aducă la spital au refuzat și internarea, dar și tratamentul. Medicii au reușit să interneze la Contagioase copii numai patru minori, o țigăncușă de 15 ani și pe fiul ei, de un an și jumătate, precum și doi copilași de doi, respectiv șapte ani. Rromii adulți s-au postat însă în fața secției, provocînd un adevărat scandal, deoarece doreau să își i-a odraslele cu ei. Doctorii au izbutit totuși să le pună perfuzii copiilor și, după ce starea lor de sănătate s-a ameliorat, micuții au fost externați. Țiganii au păzit spitalul pînă sîmbătă dimineață, cînd doctorii le-au externat copii, după care au părăsit unitatea medicală în liniște. „Noi am demarat o anchetă epidemiologică, să vedem care este cauza acestei toxiinfecții alimentare. Am reușit să recoltăm probe de scaun de la un copilaș. Bănuim că familia de rromi s-a îmbolnăvit de la un stafilococ, deoarece acesta dă simptomele de boală la un interval atît de scurt, de o oră și jumătate după ce s-au consumat alimentele”, a precizat directorul adjunct al DSP Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.