Fetele care-și fac veacul pe șoseaua de centură a Bacăului, spre Onești, speră ca „Ziua Îndrăgostiților” din acest an, care se sărbătorește sîmbătă, să fie un adevărat galop de sănătate. Chiar dacă acum cîteva zile trei dintre ele s-au „ales” cu dosare penale pentru prostituție, iar una a fost amendată cu cinci milioane, fetele au revenit la meseria pe care o stăpînesc cel mai bine și s-au apucat de treabă. Deoarece în această perioadă clienții sînt destul de puțini, „traseistele” s-au decis să mai lase de la ele și, de „Valentine’s Day”, să facă reduceri semnificative de preț pentru serviciile prestate. „Credem că, dacă scădem din preț, și clienții vor fi mai mulți. În plus, va fi un fel de bonus pe care vrem să-l oferim bărbaților neconsolați sau celor care nu și-au găsit perechea”, ne-a declarat una dintre fete. Prostituatele mai spun că, în cazul în care această inițiativă nu va da roade, vor încerca metoda bonurilor de masă, pe care le consideră cele mai sigure instrumente de plată. Pentru că nu pot fi negociate. Pentru o prestație completă, fetele de la Sarata percep între trei și patru bonuri de masă, în funcție de client. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns