Ministerul Educației și Cercetării a comunicat ieri laureații concursului național de reviste școlare, printre care se află și trei publicații băcăuane. „Vămile visului”, coordonată de profesorul Constantin Juncu, a demonstrat, încă o dată, că este una dintre cele mai bune publicații școlare din țară. Alături de aceasta, au mai intrat în categoria laureaților, în premieră, revista „Scrieri” a Palatului Copiilor Bacău și „Gagnants en herbe”, o publicație în limba franceză editată de către elevii Colegiului Național „Ferdinand I”. Profesorul Eugen Budău, inspector de limba română în cadrul Inspectoratului Școlar, a explicat că, începînd din acest an, concursul cu pricina nu mai are un top în adevăratul sens al cuvîntului, ci se aleg doar laureații săi. Premiile întrecerii constau într-un sejur gratuit de o săptămînă, în perioada 22- 27 iulie, în tabăra de la Ciric – Iași, vacanță de care vor beneficia cîte doi membri ai redacțiilor revistelor laureate. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns