Cătălina CHIFU, Claudiu TĂNĂSESCU
Două persoane au murit, sîmbătă, cel mai probabil pe fondul temperaturilor caniculare și a nerespectării tratamentelor. „Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) ne-a comunicat că au decedat din cauza caniculei două persoane din județ, un bărbat de 51 de ani, din Poduri, și o femeie de 82 de ani, din Buhuși”, a declarat Doina Sabo, ofițer de serviciu la linia telefonică gratuită de caniculă, 0.800.800.371. „Sîmbătă dimineață a decedat un bărbat de 51 de ani, din comuna Poduri. Era un cardiac vechi, sub tratament, a fost găsit mort acasă, lîngă fîntînă, la ora 9.00 dimineața. Cred că s-a decompensat acum din cauza căldurii. Probabil că a făcut o supertensiune, un accident vascular sau un infarct miocardic”, spune Sorin Enescu, directorul Ambulanței.
Factor favorizant
în aceași zi, dar spre orele 19.00, Ambulanța a raportat la ASP un alt deces. O bătrînă de 82 de ani, din Orbic, Buhuși, a fost găsită de familie în stare lipotimică (de leșin). A fost chemată imediat Salvarea însă femeia a decedat în drum spre spital. „Sînt două situații mai aparte, care nu pot fi strîns legate de caniculă. Ambele persoane au decedat la ore cînd temperaturile nu sînt atît de ridicate. Bărbatul de 51 de ani a murit mai curînd pe fondul bolii și din cauza nerespectării tratamentului. Canicula poate fi însă factor favorizant al bolii cardiace. Cît privește femeia, la cei 82 de ani era în evidență cu multe afecțiuni ale bătrîneții – cardio-vasculare, respiratorii, circulatorii. Pe fondul caniculei, toți suferim, însă nu murim dacă avem grijă de noi și stăm în casă, bem lichide și urmăm tratamentele dacă sîntem cu anumite afecțiuni”, crede dr. Marin Buștuc, director adjunct la ASP
Sute de solicitări la Ambulanță
în registrul verde, în care se trec telefoanele primite de la cetățeni și de la instituțiile care au atribuții în diminuarea efectelor caniculei, nu se regăsesc apeluri de la populație. Oamenii au cerut sprijin, ca de obicei, de la echipajele Salvării. în week-end, Ambulanța a primit peste 200 de solicitări de la populație, 55 dintre acestea fiind intervenții în cazuri de leșin în stradă sau la domiciliu. „Majoritatea sînt persoane în vîrstă, peste 65 de ani, care ori nu și-au luat tratamentul, ori nu au respectat recomandările privind hidratarea corespunzătoare și evitarea expunerii la soare în orele amiezii. Am avut solicitări și de la tineri care, sub influența alcoolului, au suportat mai greu, temperaturile caniculare”, informează directorul Ambulanței.
Codul portocaliu se îngălbenește
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o nouă avertizare
privind fenomene meteorologice periculoase prognozate în regiunea
Moldova. Bacăul scapă de caniculă și iese de sub codul portocaliu, susțin meteorologii. Temperaturile vor rămîne totuși ridicate și pot atinge 35-38 grade Celsius în cursul zilelor de luni, 23 iulie, și marți, 24 iulie. în nordul și centrul Moldovei vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (intensificări ale vîntului cu aspect de vijelie, descărcări electrice și izolat grindină) în prima parte a zilei de luni, dar mai ales în noaptea de marți spre miercuri, cînd intensitatea fenomenelor va fi mai mare. în județ s-a ridicat restricția de circulație pe drumurile publice pentru autovehiculele cu greutatea mai mare de 7,5 tone.uc n în week-end, Ambulanța a primit peste 200 de solicitări, 55 fiind intervenții în cazuri de leșin n
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.