~3 min lectură 0 comentarii

Un nou pas pentru A13: CNAIR a solicitat Consiliului Județean Brașov Certificatul de urbanism pentru proiectul Autostrăzii Brașov-Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Asocierea Search Corporation SRL – Primacons Group SRL care realizează documentaţiile de proiectare, a solicitat Consiliului Judeţean Braşov eliberarea Certificatului de urbanism (CU) pentru proiectul „Elaborare Studiu de fezabilitate şi Proiect tehnic de execuţie pentru Autostrada Braşov – Bacău”.

Conform anunțului Consiliului Județean Brașov, solicitarea  cu documentaţia aferentă a fost înregistrată în data de 28 decembrie, iar pentru eliberarea Certificatului de urbanism administaţia judeţeană aşteaptă primirea avizelor din partea autorităţilor publice locale al căror teritoriu administrativ este străbătut de viitoarea şosea de viteză A13. Este vorba despre primăriile municipiilor Braşov şi Codlea, alături de cele din Hălchiu, Bod, Sânpetru, Hărman şi Prejmer.

Foto februarie 2021: Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a anunțat o poziție comună cu omologul său din Brașov, Adrian Veştea, în chestiunea autostrăzii care să lege Moldova de Ardeal

Conform declarației președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, „construirea autostrăzii Braşov – Bacău este un obiectiv pe care l-am susţinut de la bun început. Am participat la mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanţii CNAIR care împreună cu proiectanţii au prezentat diverse variante de traseu. Toate acestea au fost analizate cu primarii şi specialiştii în urbanism din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale prin care trece autostrada. Varianta de traseu definitivată este cu siguranţă cea mai fezabilă şi cea care integrează toate necesităţile de transport pentru fiecare localitate în parte”.

În data de 10 decembrie 2021, Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR a avizat Studiul şi Raportul alternativelor de traseu – Analiza muticriterială de traseu, Etapa 2, în cadrul căruia a fost definitivat traseul autostrăzii A13.

Conform acestui document, traseul autostrăzii Braşov – Bacău începe la nord de municipiul Codlea, acolo unde este prevăzută realizarea unui nod rutier care să lege A13 de viitoarele tronsoane Braşov – Făgăraş şi Ploieşti – Braşov din autostrada A3.

Autostrada va avea o lungime de 162,707 km, iar pe traseu vor fi poduri cu o lungime totală de 25,182  km și tuneluri cu o lungime totală de 12,395 km. De asemenea, vor fi amenajate 5 parcări de scurtă durată, 6 spații de servicii, 3 puncte de sprijin, 14 noduri rutiere și 31,76 km de drumuri de legătură. Costul construcției propriu-zise este estimat la 2,4 miliarde de euro, însă valoarea oficială va fi stabilită prin Studiul de fezabilitate.

Ce a solicitat CNAIR Consiliului Județean Brașov

Planul de situaţie al variantei finale pentru sectorul de drum cuprins între Braşov şi Bacău a fost transmis Consiliului Judeţean Braşov. Conform reprezentanților Consiliului Județean Brașov, conducerea CNAIR a solicitat administraţiei judeţene ca la emiterea certificatelor de urbanism pentru viitoarele proiecte de dezvoltări industriale sau de construcţii în zona adiacentă autostrăzii să ţină cont de traseul aprobat şi totodată să fie solicitat în prealabil avizul sau acordul specific al CNAIR.

De asemenea, specialiştii CNAIR au cerut sprijinul autorităţilor publice din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale străbătute de viitoarea autostradă în ceea ce priveşte accesul în teren pentru realizarea unor investigaţii necesare elaborării studiului de fezabilitate: măsurători topografice, foraje geotehnice, cercetări arheologice.

Studiul de fezabilitate şi Proiectul tehnic de execuţie pentru Autostrada Braşov – Bacău beneficiază de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. (sursa: bzb.ro)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.