Un obicei străvechi, învăluit în mister

Despre mărțișor se știe că era un dar pe care și-l trimiteau romanii, unul altuia, în ziua de 1 Martie. Cuvîntul „mărțișor” are origini latine și este numele popular al lunii martie. Mărțișorul se constituia dintr-un bănuț de aur spînzurat de un găitan de mătăse împletit cu fire albe și roșii, pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gît pînă cînd întîlnea cea dintîi roză înflorită, pe crengile căreia depunea apoi darul primit. Șnurul alb și roșu cu o amuletă (bănuț, o scoică) îl legau părinții la mîna copiilor, îl dăruiau flăcăii fetelor, îl schimbau fetele între ele cu sens de urare de noroc, de sănătate ca „argintul curat, ca piatra de rîu, ca scoica din ape”. „Șnurul împletit semnfica cele două anotimpuri principale: iarna și vara, sau funia anului care împletea zilele celor două anotimpuri. La început, șnurul era din alb și negru, iar mai tîrziu a devenit alb cu roșu. Era purtat la apariția lunii noi în martie, prima lună a anului în calendarul roman. Practic, era început de an. Și întotdeauna se făceau daruri. Cei care purtau mărțișoare erau curați, nu-i pîrlea soarele și erau frumoși ca florile. Te ferea de anumite boli și asigura belșugul. La sfîrșit, era pus pe crenginle pomului, pentru ca acesta să lege roadă. Mărțișorul era folosit și împotriva deochiului. Se purta pînă la 9 martie, dar și pînă la 1 mai sau la Paști. Tradițiile sînt diferite de la o regiune la alta”, a explicat Feodosia Rotaru, șefa Secției de Etnografie din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.

Nu se regăsește în artă sau în colecțiile muzeelor

Deși păstrat pînă în zilele noastre, e foarte greu de spus dacă în zona Moldovei s-a cultivat obiceiul mărțișorului. „N-avem nici un obiect în colecțiile muzeului de istorie care să fie înfățișat ca mărțișor, ori pe care să-l dăm cert ca mărțișor. Se știe că, în perioada antică, se foloseau monedele găurite ca mărțișor. Avem și noi, în colecțiile noastre, astfel de monede, dar nu e cert că erau mărțioare. Puteau fi la fel de bine medalioane sau salbe”, a opinat muzeograful Silvia Iacobescu, de la Secția de Istorie a Complexului „Iulian Antonescu”.
Dacă în cazul Muzeului de Istorie se pot face speculații pe baza obiectelor de podoabă și a amuletelor, ce-ar fi putut fi oferite ca mărțișoare, la Muzeul de Artă lucrurile sînt mai simple. Nu există nici un tablou care să ofere imaginea unui mărțișor sau ceva legat de această sărbătoare. „Nu avem așa ceva nici în picturi, nici în lucrările de grafică. Cred că ceea ce s-a făcut pentru tradiția mărțișorului a ținut de latura comercială, iar artiștii au ținut cont de acest aspect. Bucureștiul e plin de artiști care vînd mărțișoare. Dar nu e artă adevărată. Mărțișorul reprezintă simbolul primăverii, al dragostei. Are mai multe conotații etnografice și nu a fost prins în artă ca motiv. N-a existat niciodată. Nu l-am găsit nici măcar în lecturi. Cred că mărțișorul este legat de partea comercială a creației”, a afirmat Geta Barbu, șefa Secției de Artă a Complexului „Iulian Antonescu”. Celor care serbează astăzi pe Sfînta Eudochia, nu le rămîne decît să facă o vizită la „Iulian Antonescu”, unde pot învăța de la Ludmila Enescu cum se face un mărțișor. în virtutea unei tradiții care se pierde în negura vremurilor, cînd pe la noi trăia și baba Dochia. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!