Un bărbat și o femeie din Onești au ajuns în arestul poliției din localitate, după ce au snopit în bătaie și au tîlhărit un tînăr lipsit de vedere. Fapta s-a petrecut în noaptea de șase spre șapte august, după ce Adrian Cornea, de 25 de ani, a băut într-un bar împreună cele două persoane. În drum spre casă, Cornea a fost atacat de cei doi, care l-au snopit în bătaie, apoi l-au dezbrăcat de tricou și i-au furat un lănțișor de aur. Tînărul a fost transportat în aceeași noapte la spital, unde a fost internat cu diagnosticul de traumatism facial și stare confuzională. Deși cercetările în acest caz au fost deosebit de dificile, deoarece victima nu a putut da nici un fel de relații despre atacatori, aceștia au fost identificați ca fiind Ciprian Cocobete, de 26 de ani, și Georgeta Dima, 30 de ani, concubina sa. Bunurile furate au fost găsite acasă la cei doi, iar Parchetul a emis mandate de arestare preventivă de 30 de zile pe numele lui Cocobete și Dima, sub acuzația de tîlhărie. (Fl. C.)
Un orb a fost tîlhărit
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.