Unde ești, copilărie?…

Moș Crăciun

Val MĂNESCU

Nu știu dacă și în anul 2006, ca să vină Moș Crăciun cu brăduț, bomboane și jucării, e obligatoriu să fii tare cuminte încă înainte cu două-trei săptămîni de 24 decembrie. Să nu mai sari gardul la vecinul Ercuță după minge, să mănînci tot ce ți se pune în farfurie, să ai numai 9 și 10 în carnet, să nu te bați cu soră-ta și să n-o mai poreclești, să nu faci aia, să nu faci ailaltă, în general, să fii un copil model. Ia mai repetă colinda, să nu te faci de rîs. Vezi că naș-tu Paisa abia așteaptă să greșești ca să te ia la-ntrebări din istorie și din geografie! Unde pleci fără fular? Ți-ai pus ciorapii de lînă? Că s-a lăsat un ger!…
Pe la cinci, cînd cădea noaptea, o porneam cu colinda. Mirosea a cozonaci, a vanilie, a scorțișoară și a coajă de lămîie pe toată strada. Zăpada scîrțîia sub bocănceii talpă de talpă, din piele adevărată, adică. Nu prea erau becuri pe stîlpi, așa că trebuia să-ți învingi teama de întuneric și, unde găseai o poartă deschisă, intrai să colinzi. Gospodarii legau cîinii, dar trebuia să fii tare curajos să te avînți prin întuneric pînă la ușa casei. Primiți cu colinda? Soră-mea dădea tonul: O, ce veste minunată din Betleem ni se-arată, c-astăzi a născut prunc din duhul sfînt, Fecioara Maria…Cîntam scuturînd steaua de hîrtie creponată în mijlocul căreia ardea o lumînare. Cînd am mai crescut, am pus în locul lumînării, care se tot stingea, un bec cu o baterie ELBA de 4,5 volți. „Iote-te bă, s-a mirat taică-meu cînd a văzut inovația, parc-ați fi nemți! Da’ n-o fi păcat? Că pe vremea aia nu erau modernizări d-astea! Ia să-l întrebi pe popa Ardeleanu, că el tre’ să știe!”
Preotul Ardeleanu m-a mîngîiat pe căciula de miel și-a zis că nu-i problemă, că mai bine cu baterie ELBA decît să ne dăm foc, Doamne-ferește!, la haine, în ajun de Crăciun.

Erau multe porți deschise, semn că vestitorii erau așteptați. La tovarășul milițian Tocilă și la cei care lucrau „la partid” puteai să bați în poartă mult și bine. Profesorii te primeau, dar ei te trăgeau repede în casă, uitîndu-se să vadă cine mai era pe stradă să-l toarne c-a primit cu steaua și, după ce-ascultau „O ce veste minunată”, îți dădeau bomboane învelite în poleială, fondante sau cozonac cu rahat și smochine. La de-alde Doliș, Stoica, Pardoseanu, Răuleac, Chiriac, Gînju, Onea, Ichim, Anastasiu, Macovei, Bobeică primeai cîte un leuț, doi. Era mult atunci. Un ecler costa un leu și cincizeci de bani, o ciocolată era doi lei, iar pe o carte dădeai cinci. La film, la Cinema 1 Mai, intrai cu un leu și cincizeci. Nouă lei kilul de zahăr, un leu jumătate pîinea, 47 de lei biletul de tren pînă la București. Un salariu bun de muncitor era 800 – 1000 de lei.
Cu un colindat, un copilaș făcea în jur de 150 de lei. Banii erau ai lui, făcea ce voia cu ei. Putea să-și împlinească orice vis ar fi avut timp de un an, de la Crăciunul trecut. O pereche de patine cu cheiță, care se puteau prinde de orice fel de încălțăminte, costa șaptezecișicinci de lei.
Nu știu cum se făcea, dar cînd terminam de colindat peste tot pe unde trebuia să colindăm, simțeam și frigul. Cu bujori în obraji și cu picioarele bocnă, ne scuturam de zăpadă și ne repezeam să ne încălzim mîinile la sobă. N-a venit Moșul? N-a venit, cum era să vină și noi să nu fim acasă? Moșul vine cînd copiii dorm, că nu trebuie să-l vadă nimeni cum se chinuiește el să care sacul cu daruri. Bradul era la locul lui, în holul mare, frumos și mirosind a pădure. Mama, ce-i aia Betleem? Cînd s-a născut Domnul Isus era decembrie, era ger ca acuma, și Maica lui, Maria, l-a așezat într-o iesle cu fîn, la Betleem. Pruncușorul ar fi înghețat dacă nu veneau animalele să-l încălzească cu suflarea lor.
Adormeam greu, gîndindu-ne la pruncul Isus, la mașinuțe de tablă, la cei trei magi de la răsărit, la păpuși și la bombonelele fondante atîrnate pe lîngă globurile în care lumina se reflecta în culori nemaivăzute. Peste noapte auzeam forfotă pe lîngă brad, dar n-aveam voie să ne ridicăm din pat. Trebuia să-l lăsăm pe Moș să-și facă treaba. Cum în hol nu era coș de fum, ai mei ne-au spus că el se strecura prin tabloul electric, printr-o crăpătură aflată între bușoane și contor. Eu credeam că vine chiar prin firele de electricitate, mi se părea mai logic. Deși nu prea puteam să explic cum încape ditamai sacul cu daruri pentru toți copiii cuminți din Comănești printr-un fir așa de subțire…
Cred că eram printr-a doua cînd i-am surprins pe ai mei aranjînd darurile lui Moș Crăciun sub brad. M-am trezit noaptea și mi-am zis, fie ce-o fi, trebuie să vorbesc direct cu Moșul, să-i spun că vreau un tanc teleghidat, cum văzusem la domnul Bîrjoveanu. Dar în hol nu erau decît tata și mama. Cică Moșul se grăbea și-i lăsase pe ei să împodobească bradul. M-am uitat la tabloul electric și am văzut scobitoarea pe care-o pusesem ca semn, exact la locul ei. M-am dus repede în pat și m-am culcat. Dimineața, mi-am luat darurile de sub pom și-am mîncat portocale și multe bomboane. Scobitoarea dintre bușoane nu mai era.
De atunci, sînt convins că Moș Crăciun există. El vine cum poate. Acum, în 2007, poate că aduce daruri copiilor prin e-mail sau SMS. Cine poate ști?ea o lumînare. Cînd am mai crescut, am pus în locul lumînării, care se tot

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!