Universul Thaliei

Autojudecata de apoi

Vasile PRUTEANU

Cum va fi judecata de apoi? Și-o închipuie fiecare după capacitatea sa imaginativă, după cultura religioasă sau laică pe care o are, după detașarea înțeleaptă sau după spaima înnebunitoare care îl tulbură. Dramaturgul spaniol Ernesto Caballero și-a imaginat-o în piesa „Auto” ca pe un drum destul de chinuitor de a te întoarce la tine însuți. De a renunța la scuzele liniștitoare și justificatoare, de a te înfățișa așa cum ești, cu păcatele sau calitățile tale. Drumul înapoi spre tine însuți e o inițiere, o judecată nepătimașă, dezgolită de toate poncifele care te-au motivat vreodată. Fără minciună și fără autoliniștire. Teatrul lui Caballero este unul contemporan, de acută actualitate, abordînd fenomene și întîmplări de care ne izbim zi de zi într-o societate mecanizată și automatizată, care-l înstrăinează pe om de sine însuși. în fond, un dramatic accident de automobil pune față în față patru personaje. Acestea rememorează – cu mai multă sau mai puțină patimă – viața lor cotidiană, privită prin lumina crudă a realității desfășurărilor ei.
Noua premieră a Teatrului Bacovia cu piesa „Auto” aduce spectacolul în contemporaneitate, înscriindu-l într-un spațiu extrafizic, în care personajele vorbesc despre ele însele ca despre niște străini – delincvenți și victime în același timp. Ele se află într-o iluzorie sală a pașilor pierduți, în așteptarea judecății unui tribunal, care întîrzie să-i citeze, să-i confrunte cu mărturii sau fapte doveditoare. Ei singuri își vor releva viața ca într-un film, judecători fiind noi – spectatorii, dar și eroii înșiși. Ambiguitatea titlului „Auto” a piesei este intenționat căutată, aceasta semnificînd atît accidentul de automobil, cît și auto-judecata, auto-inculparea, auto-relatarea propriei vieți, auto-pasiunile, auto-păcatele morale și toate cele ce pot ține de auto-individualitate. Puse față în față cu propriile pasiuni, protagoniștii piesei vor descoperi că Soțul, Soția și Cumnata au trăit într-un promiscuu triunghi conjugal, că Autostopista cea atît de tînără s-a împătimit de droguri, băutură și tranchilizante, excedată de o viață banală, obositoare și fără orizont, eșuînd în brațele unui șofer de camion – o brută păroasă cu labe uriașe și cu un apetit sexual nimicitor. Șofer care va poseda-o și pe Soția conducătorului automobilului zdrobit de camion. Soția s-a răzbunat, astfel, pe Soțul ce o înșela cu propria ei soră. într-un alt gen de piesă, acest triunghi conjugal ar fi propulsat conflictul teatral, dîndu-i dimensiuni copleșitoare. Nu e cazul în această piesă. Aici totul capătă aspect de mărturisire detașată. Vom vedea, în final, că de fapt personajele se aflau într-o anticameră a judecății de apoi, sau – mai bine zis – într-o cameră a memoriei, unde nimic nu poate fi ascuns sau uitat.
Regizorul Claudiu Goga a condus cu atît de subtilă abilitate conflictul scenic, încît de-abia în final am înțeles că cele patru personaje erau moarte în accident, iar șoferul camionului ucigaș încă nu venise la judecata de apoi. Personal, mă așteptam din partea regizorului la o reprezentație mult mai spectaculoasă, avînd în vedere faima și premiile cu care a fost răsplătit într-o scurtă, dar tumultuoasă carieră. Acum, cînd stau și judec rațional, nu știu ce reproșuri i-aș putea aduce. Cred că mă nemulțumește numai lumea în care trăim. Dar, asta nu-i vina regizorului. El a conturat-o așa cum este, cu precizie de ceasornic elvețian. Dacă-i dramă, atunci e drama vieții noastre atît de anostă și lipsită de perspectivă.
Distribuția destul de unitară a fost punctul rezistent al spectacolului. Gabriel Duțu (Soțul) își dă măsura autenticului său talent, parcurgînd într-un spațiu restrîns o traiectorie de mare complexitate psihologică. Soț molîu, pasionat de mașini, soț infidel din plictis conjugal, el este liantul care fixează în limite umane autojudecata celorlalte personaje. O întinsă gamă de resentimente îi oferă șanse actriței Adriana Pârvu (Autostopista) să-și dezvăluie bogăția disponibilităților, siguranța mijloacelor și capacitatea dozării inteligente a jocului scenic. Ea are linia cea mai fermă a personajului, izbutind o gradare nuanțată a rostirii. La rîndul ei, Eliza Noemi-Judeu (Soția) este foarte dinamică, colorînd puternic latura meschină de colecționară a obiectelor electrocasnice inutile. Ea a interpretat cu crispată detașare surpriza descoperirii adulterinilor: sora și soțul său. în rolul Cumnatei, Florina Găzdaru realizează cu un calm detașat și rece, cu o credibilitate fermă și un realism ponderat tipul femeii împărțită dramatic între banalitatea existenței cotidiene și tainele inefabile ale sufletului. Răsucirile dureroase din interiorul ființei lasă să răzbată înafară disperarea și plictisul unei vieți trăite între pasiuni obositoare, week-end-uri de duminică și o iubire tăinuită. Atît Florinei Găzdaru, cît și Elizei Noemi-Judeu li se pretinde o mai atentă supraveghere a rostirii și o nuanțare mai delicată a replicilor. i soră. într-un alt gen de piesă, acest triunghi conjugal ar fi propulsat conflictul teatral, dîndu-i dimensiu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!