Numărul băcăuanilor care se îmbolnăvesc de vărsat de vînt este în creștere. Dacă în decembrie 2005 au fost diagnosticate cu varicelă (vărsat de vînt) 141 persoane, în ianuarie 2006 numărul cazurilor a crescut la 177, ceea ce confirmă previziunile medicilor specialiști că, în această lună, urmează să se înregistreze o adevărată epidemie. Numai săptămîna trecută au fost 14 cazuri, dintre care trei au necesitat internarea. Totuși, în ultima perioadă, în cele două focare de la Școlile Buhoci și Coteni nu a mai fost depistat nici un copil cu vărsat de vînt. Și la Secția de Recuperare Nutrițională, de aproape o săptămînă nu a mai apărut nici un caz. Aici, însă, se menține carantina, de la ultima îmbolnăvire trebuind să treacă 21 de zile, timp în care să nu se mai constate alta.
în schimb, rujeola s-a „cumințit”, dovadă că în toată luna ianuarie nu a fost decît o suspiciune de îmbolnăvire. Numărul cazurilor s-a redus considerabil de cînd a reînceput vaccinarea antirujeolică. Aceasta a continuat și săptămîna trecută, cînd au fost imunizați 1.033 copii, dintre care 152 sînt restanțieri, ei nebeneficiind de vaccin la momentul potrivit, pentru că Ministerul Sănătății nu l-a asigurat. (Elena ȚINTARU)ă faptul că în toată lu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.