Viață de preot pe Colinele Tutovei

Tot ceea ce înseamnă județul Bacău dincolo de malul stîng al Siretului e sinonim cu sărăcia. Și nu de ieri, ci dintotdeauna. Șosele împănate cu găuri, dealuri pustii și multe case construite din chirpici. E adevărat că, în ultimii ani, grație copiilor ori nepoților plecați la muncă în străinătate, răzeșii au apucat să mai construiască cîte o vilă sau o casă cu aspect mai înstărit. Acestea și antenele satelit pentru captarea posturilor tv sînt singurele noutăți ale democrației ajunsă pe colinele Tutovei. Plus, telefoanele mobile care permit celor interesați și cu ceva bani accesul la internet. în rest, aceiași oameni legați de pămînt, de o simplitate și o modestie care te lasă fără cuvinte. Cel puțin dacă te gîndești la sate precum Bibirești sau Tociloasa.

Preot la Bibirești

în această parte a județului slujește ca preot, de aproape 20 de ani, preotul Daniel Pruteanu. A venit aici, în 1991, urmînd preotului Nicolae Hurjui, actualul paroh al Catedralei „ânălțarea Domnului” din Bacău. „Cînd urmezi unui preot vrednic este foarte greu. Oamenii sînt formați, pregătiți și trebuie să te menții la un anumit nivel. Altfel, e greu. în general, a fi preot de țară este foarte greu. Mai ales în condițiile de astăzi”, a declarat preotul Daniel.
Părintele ne-a poftit în locuința sa. O casă frumoasă, dar simplă, așezată la marginea drumului ce duce spre Horgești. Este străjuită de cîțiva meri falnici. „Erau cît mine de înalți cînd am venit aici. I-a plantat părintele Hurjui, iar eu am continuat să-i îngrijesc. Iar acum, uitați-i cît sînt de mari”, s-a bucurat preotul. Apoi, a tras zăvorul și ne-a poftit în curte. Ca din senin, și-a făcut apariția un cîine lup, care, fără a scoate un sunet, s-a apropiat liniștit de piciorul stăpînului. „Nu vă fie teamă! Nu atacă decît dacă i se poruncește!”, ne-a calmat preotul. Am pășit ușor către ușa de intrare în casa parohială. „Cu toate că nu este casa mea, trebuie să o păstrez. Poate, peste ani, vor veni alți preoți și vor face mai mult decît mine”, avea să spună părintele Pruteanu. Aceasta deoarece casa parohială reprezintă un fel de locuință de serviciu a preotului aflat într-o parohie. Conform legilor bisericești, preotul unei comunități și familia sa pot locui în respectiva clădire atîta vreme cît își desfășoară activitatea în zonă. Dacă preotul moare, familia trebuie să o părăsească, pentru a lăsa locul altui preot. Iar pentru părintele Daniel Pruteanu, locuința de serviciu e singura pe care o deține. „în 19 ani de preoție n-am apucat să am o casă a mea. Am investit totul aici. Nu e cine știe ce. N-are aer condiționat și nici mobilă sofisticată”, a precizat preotul. Interiorul locuinței este încărcat de icoane. Pe holul principal, o icoană mare a Sfîntului Prooroc Ilie, atîrnată pe peretele dinspre miazănoapte. Pe peretele opus, două icoane pe sticlă.”Sînt pictate de mine la începutul activității mele de artist, în 1992. N-am mai continuat, pentru că nu am mai avut posibilități materiale și nici timp”, a explicat el.
De departe, cea mai deosebită cameră e cea a Georgianei, singurul copil al preotului din Bibirești. Este elevă în clasa a VIII-a la școala din sat. Părinții săi au refuzat să o ducă la o instituție de învățămînt din oraș. „învață aici din clasa I, pentru că sînt profesori foarte buni și nu facem diferența. Uneori, sînt mai buni dascălii de la țară decît cei de la oraș”, ne-a spus părintele Pruteanu.

Școala și biserica se ajută reciproc

La cei 40 de ani ai săi, preotul din Bibirești poate fi considerat unul dintre tinerii satului. A reușit să înființeze în primii ani, alături de oamenii de cultură ai locului și ai Bacăului, Asociația Culturală „Preot iconom stavrofor Pavel Savin”, un fiu al satului și o personalitate a culturii de la sfîrșitul veacului XIX și începutul celui de-al XX-lea. (în memoria preotului Pavel Savin, care a fost preot la catedrala mitropolitană din Iași între 1878 – 1925, director adjunct apoi director, între 1899 – 1921 al Seminarului Veniamin din Iași.) Așa i-a cunoscut și a păstrat bune relații cu poetul Octavian Voicu sau dramaturgul Viorel Savin. A rămas legat și de învățămîntul local. „între noi și parohie există o relație extraordinară. Avem semnat și un protocol. Ne ajutăm reciproc. întotdeauna am avut sprijin din partea preotului. Chiar și sponsorizări”, ne-a declarat Dumitru Penciu, directorul Școlii din Bibirești.
De sponsorizări a avut parte și părintele. Evident, la biserică și la casa de prăznuire, pe care se străduiește să o construiască de cîteva luni. Este înălțată pînă la acoperiș și, în ciuda aparențelor, nu a costat foarte mult. „Am zidit casa de prăznuire cu ajutorul copiilor din sat. Mai precis, al tinerilor cu vîrste între 18 – 24 de ani, care s-au arătat entuziaști să se implice. Așa că manopera nu ne-a costat nimic”, a zis preotul. în ceea ce privește biserica răzeșilor din Bibirești, cu hramul „Sfîntul Nicolae”, aceasta nu este foarte veche. Situată pe culmea unui deal, biserica se vede ușor de pe șoseaua principală. A fost construită în vremea revoluției lui Tudor Vladimirescu, între 1820 – 1821. Are catapeteasma de lemn, iar icoanele sînt pictate în ulei pe lemn de tei. Ca la orice lăcaș de cult răzeșesc, îi lipsesc obiectele prețioase. Și masa sfîntului altar a fost din lemn, dar, în prima parte a veacului XX, a fost acoperită cu ciment. Și așa a rămas pînă astăzi.

Nicăieri nu e ca acasă!

Aici, unul dintre oamenii de bază este Ion Bodea, om voinic și tăcut, care iubește mai mult fapta decît vorba. Fost șofer de TIR, în perioada comunistă, el a colindat lumea în lung și-n lat, alegînd pînă la urmă să se retragă în satul natal, lîngă preot. Taie lemnele și se îngrijește de sfîntul lăcaș. „Am umblat peste tot între 1982 și 1990. Să fi văzut ce străzi erau în Germania și în Franța… Nu noroaie ca pe aici. Dar, ce să-i faci! Unde e mai bine ca la tine la țară? Mai crăp un lemn, mai aduc o găleată de apă, mai hrănesc o pasăre”, ne-a spus el.
Mai în vale de biserica din Bibirești, la cîteva sute de metri, se află unul dintre magazinele mixte ale satului. Aici o poți vedea, ziua în amiaza mare, pe Olga Bibire. Creștină din moș-strămoși, femeia îl salută cu respect pe preot ori de cîte ori îl vede. Și are toate motivele din lume. „Este un părinte extraordinar! Nici nu avem cuvinte. Se comportă frumos cu lumea, cu copii. Pe toate babele le ia cu mașina. Și nu le ia nici un ban. Nici la liturghie nu ia bani de la bătrîni. Și nici de la copii. N-avem ce spune! Bravo părinților care l-au crescut”, a spus femeia.

„Părintele este mijlocul inimii mele”

La o aruncătură de băț de Bibirești se află satul Tociloasa. O comunitate cu cîteva zeci de suflete, în care se înalță de 50 de ani o biserică în cinstea Sfinților Voievozi. Ctitorit de preotul Alexandru Noureanu, lăcașul de cult a suferit mai multe modificări de-a lungul anilor. A fost resfințit în 1992. Acum, arată ca o micuță bijuterie rurală. Considerată a fi o comunitate renăscută din propria-i cenușă, Tociloasa reprezintă un model de relație interumane. „Cînd a luat foc casa unei femei, tot satul a contribuit pentru a-i reface locuința. Fiecare cu ce a putut. Iar dacă pînă ieri aici vedeai cîteva bordeie, acum vezi case mobilate mai ceva ca cele ale răzeșilor din Bibirești”, a explicat preotul.
Unul dintre stîpii comunității din Tociloasa este Toader Buga, unul dintre cei mai vîrstnici oameni din sat. Veteran de război, bătrînul stă permanent în preajma bisericii. Știe multe despre viețile sfinților și slujbele religioase. „L-am cunoscut pe Dumnezeu la vîrsta de 15 ani. Și de atunci pînă acum, la 87 de ani, n-am mai lăsat cărțile din mînă. Decît în cei trei ani cît am fost la război”, a zis bătrînul. Cînd vine vorba de preotul Pruteanu, lui Toader Buga îi dau lacrimile. „Părintele este mijlocul inimii mele”, a afirmat el. Atașați de preotul paroh, oamenii din Tociloasa nu cred că ar putea fi ceva care să-i despartă. în ciuda celor care mai aruncă vorbe uscate printre dînșii. „Preotul nostru este foarte sufletist. Nu cere bani mulți la oameni. âi dai oricît. Nu are omul bani, nu are”, a zis Țurcanu Zamfir, de 47 de ani. Despre preotul din Bibirești și Tociloasa s-ar putea spune multe. însă cel mai mult vorbesc oamenii locului care, atunci cînd trece preotul și-i vede fumînd, lasă privirea în jos, jenați ca niște copii, și-l salută. Pentru că în zona Colinelor Tutovei, în comuna Ungureni, sînt oameni de calitate. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!