Că autoturismul a devenit o necesitate este aproape o axiomă, cu atît mai valabilă cînd vine vorba de ziariști, oameni pentru care meseria lor e terenul. Ștefan Olteanu este însă, unul dintre jurnaliștii băcăuani care nu a avut niciodată mașină și, mai mult decît atît, nu are permis de conducere. Acest lucru nu s-a datorat însă, vreunei incompatibilități a lui nea Fănică cu postura de șofer, ci unei probleme persoanele. „Mama și mătușa mea nu au nici un venit și am fost conștient că nu voi putea să-mi cumpăr niciodată mașină”, ne-a mărturisit Ștefan Olteanu. De altfel, acesta ia, aproape în fiecare zi, sufertașul cu mîncare pentru a-l duce mamei sale. Asta nu înseamnă însă, că nea Fănică nu a condus niciodată o mașină, chiar pe drumurile publice. „Eram prin 1968. Veneam de la Plopana spre Secuieni și l-am rugat pe nea Guțu, șoferul nostru, să mă lase pe mine la volan. Țin minte că era un Gaz rusesc cu prelată. Deodată, în sens opus trece mașina miliției, în care erau căpitanul Negrea și maiorul Arizescu, șeful miliției rutiere de atunci. Inițial, credeam că nu au observat mișcarea, dar, la un moment dat, am observat că ne ajung din urmă. Atunci i-am spus șoferului să se facă mic, ca să putem schimba locurile. Am făcut mișcarea, dar maiorul Arizescu dorea musai să ne pedepsească. Cel care ne-a salvat a fost căpitanul Negrea”, și-a amintit, amuzat, Ștefan Olteanu. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns